Proiectul decanei de la Inginerie, apreciat de experţii europeni

366

UCB 1Doi experţi ai Comisiei Europene au apreciat pozitiv modul cum se derulează activitatea proiectului coordonat de Luminiţa Popescu, decan al Facultăţii de Inginerie din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. Vizita de monitorizare a proiectului a avut loc în data de 30 ianuarie.

Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, prin Facultatea de Inginerie, a câştigat în cadrul competiţiei „LIFE + 2010”, cofinanţare din partea Comisiei Europene pentru proiectul LIFE10 ENV/RO/000729 cu titlul „New building materials by eco-sustainable recycling of industrial wastes” EcoWASTES. Proiectul îşi propune să stabilească noi modalităţi de valorificare a deşeurilor generate de industria energetică (cenuşi de termocentrală), extractivă (şlamuri de foraj petrolier) şi metalurgică (zguri de elaborare şi turnare a metalelor) – unele fără utilizare în prezent pe plan european şi chiar la nivel mondial. Proiectul prevede adaptarea unei instalaţii pilot şi demonstrarea unor tehnologii inovative de reciclare a deşeurilor în produse cu valoare adăugată ridicată (noi compozite ceramice folosite în principal în industria materialelor de construcţii, dar şi în lucrări de tipul straturilor impermeabile din construcţia de drumuri). Valoarea totală a proiectului este de 1.043.725 Euro, din care 475.462 Euro reprezintă contribuţia Comisiei Europene şi 568.263 Euro reprezintă valoarea cofinanţării.

Proiectul UCB, vizibil pe site-ul Ministerului Afacerilor Europene

Luminita popescuReprezentanţii Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu precizează că proiectul coordonat de Luminiţa Popescu are vizibilitate pe site-ul Ministerului Afacerilor Europene. “Pe site-ul Ministerului Afacerilor Europene, apare şi proiectul Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu proiectul LIFE10 ENV/RO/000729 cu titlul “New building materials by eco-sustainable recycling of industrial wastes” EcoWASTES, ca făcând parte din cele şase proiecte de mediu din România ce vor primi un total de 6,7 milioane euro prin programul LIFE+”, a precizat Mirabela Tufan, purtător de cuvânt al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu. În plus, potrivit aceleiaşi surse, “în data de 30 ianuarie a avut loc vizita de monitorizare a proiectului la care au participat doi experţi desemnaţi de Comisia Europeană, apreciind foarte bine modul în care se desfăşoară activitatea proiectului coordonat de doamna prof. dr. univ. ing. Luminiţa Popescu, decan al Facultăţii de Inginerie”.

Proiect grandios

În implementarea proiectului coordonat de profesor universitar doctor Luminiţa Popescu sunt implicate patru instituţii: Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Institutul de Cercetări Metalurgice, Complexul Energetic Turceni şi Agenţia de Protecţia Mediului Gorj şi diseminarea obiectivelor proiectului, aşa cum sunt acestea prevăzute în propunerea de proiect aprobată de Comisia Europeană. Prin implementarea acestui proiect se urmăreşte şi introducerea în circuitul agricol a suprafeţelor rezultate prin reabilitarea haldelor/batalurilor cât şi a terenurilor ocupate prin depozitarea de deşeuri, dar şi reducerea amprentei de carbon (prin diminuarea emisiilor de CO2) pe linia de fabricaţie a materialelor de construcţie dar şi prin diminuarea consumului de energie necesar exploatării resurselor naturale (argile, nisip cuarţos, feldspat). Perioada de implementare este de 32 de luni, începând cu 1 septembrie 2011, când va fi inaugurarea oficială a proiectului.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here