Proiectul „Conectează-te cu o carte!”, la final

1592

Proiectul „Conectează-te cu o carte!”, inițiat de Biblioteca Județeană ,,Christian Tell” Gorj, în parteneriat cu Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu și Școala Gimnazială Prigoria, a ajuns la final. În cadrul acestui proiect, elevii implicați au realizat povestiri digitale pe baza cărților citite. „Coordonatorii proiectului, doamna Roxana Ungureanu și doamna Anca Georgiana Ștefan, bibliotecare la Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj, apreciază implicarea tuturor participanților, determinarea acestora și entuziasmul de care au dat dovadă!
Cei 77 de elevi îndrumați de domnul Șarpe Iliuță și de doamna Lungescu Ramona Daniela, profesori de limba și literatura română în cadrul Școlii Gimnaziale Prigoria și de doamna Găvan Elena Diana și de doamna Dițoiu Laura, profesori de limba română în cadrul Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu”, au fost recompensați cu diplome de participare pentru implicare, pentru creativitate și pentru entuziasmul de care au dat dovadă în realizarea povestirilor digitale, pe baza cărților împrumutate de la bibliotecă. Felicitări tuturor!”, au transmis reprezentanții Bibliotecii Județene ,,Christian Tell” Gorj. Următoarea ediție a proiectului va fi anunțată în toamnă, iar organizatorii așteaptă să li se alăture din ce în ce mai mulți elevi și profesori.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.