Proiecte de valoare, puse în practică de către autorităţile din Plopşoru

615

Administraţia publică locală din comuna Plopşoru a pus la punct tot ce trebuia pregătit pentru sezonul rece. Şcolile şi grădiniţele au fost renovate şi au fost asigurate stocuri de lemn şi cărbune pentru încălzire. Autorităţile nu au pierdut din vedere nici investiţiile în infrastructură, drumurile săteşti fiind prinse cuprinse într-un program de asfaltare, iar proiectele privind canalizarea şi alimentarea cu apă se află în stadii finale.

Fiind doctor în domeniul ştiinţelor inginereşti, Grigorie Petre, primarul comunei Plopşoru, ştie foarte bine de ce are nevoie pentru ca un sistem să funcţioneze exact ca un mecanism ingineresc. De când se află în fruntea Primăriei Plopşoru, edilul a reuşit să puncteze proiecte de interes pentru comunitatea locală. Astfel, toate cele 11 sate componente ale comunei au alimentare cu apă, atât din sursa Izvarna, cât şi din surse proprii. Conducerea Primăriei se mândreşte cu acest proiect, cu atât mai mult cu cât este exclus riscul ca cei 6.800 de cetăţeni să rămână vreodată fără apă. „Sistemul de alimentare cu apă este finalizat. Toate cele 11 sate componente au apă din sursa Izvarna şi din surse proprii, fiind exclusă posibilitatea de a rămâne fără apă”; confirmă edilul Grigorie Petre.

Canalizare pe fonduri guvernamentale
Lucrările la sistemul de canalizare au început, la nivelul comunei Plopşoru, în satele Olari, Plopşoru, Sărdăneşti, Văleni. „Au început lucrările la canalizare şi continuăm cât timpul ne permite. Proiectul este finanţat din fonduri guvernamentale”, spune primarul.
Totodată, autorităţile confirmă că în satele Izvoare, Ceplea, Broştenii de Sus şi Cursaru s-au finalizat lucrările la alimentarea cu apă.
Grigorie Petre pune mare accent şi pe drumurile din localitatea pe care o conduce. Acesta susţine că „toate drumurile săteşti sunt cuprinse în Programul Naţional de Dezvoltare Locală pentru asfaltare. Proiectul a fost aprobat, iar în primăvară se vor demara lucrările”.

Atenţie acordată micilor cetăţeni
Tânăra generaţie este şi ea în atenţia reprezentanţilor Primăriei Plopşoru. Înainte de instalarea frigului, autorităţile s-au asigurat că elevii şi preşcolarii vor avea condiţii optime în sălile de clasă. „Avem şapte şcoli şi tot atâtea grădiniţe. Pentru toate am făcut stocuri de lemn şi cărbune, pentru a asigura căldură în clase. Am şi pornit căldura, astfel că cei în jur de 900 de elevi şi preşcolari de pe raza comunei Plopşoru au cele mai bune condiţii”, subliniază Grigorie Petre, primarul comunei Plopşoru.
Trei dintre unităţile şcolare din Plopşoru au centrale termice, autorităţile intenţionând că în viitorul apropiat să le doteze şi pe celelalte cu astfel de sisteme de încălzire.
De altfel, edilul Petre spune că toate şcolile au fost renovate înainte de începerea anului de învăţământ.
La ora actuală, la nivelul comunei Plopşoru, pregătirile pentru iarnă sunt în linie dreaptă, administraţia publică locală având convingerea că sezonul rece va fi trecut cu bine.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.