Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Gorj informează contribuabilii că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a elaborat un nou Proiect de ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru completarea unor formulare privind administrarea impozitului pe venit şi contribuţiilor sociale.
Potrivit Luminiţei Penciu, purtătorul de cuvânt al AJFP Gorj, în vederea îmbunătăţirii serviciilor destinate contribuabililor persoane fizice, s-a propus introducerea în conţinutul formularelor de decizii de impunere privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale a informaţiilor referitoare la plata obligaţiilor fiscale (contul bugetar şi contul IBAN, modalitatea de plată a obligaţiilor bugetare). Totodată, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.8/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, începând cu data de 1 februarie 2013, în sfera contribuţiilor sociale obligatorii au fost incluse veniturile din silvicultură şi din piscicultură.
Astfel, persoanele fizice care realizează aceste categorii de venituri, sunt obligate să efectueze în cursul anului plăţi anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate. Potrivit Codului fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul persoanelor fizice care datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate, stabilirea obligaţiilor anuale de plată se realizează de organul fiscal competent, prin decizia de impunere anuală, pe baza căreia se regularizează sumele datorate cu titlu de plăţi anticipate. De asemenea, alin (6) al art. 296^22 prevede că, pentru persoanele care realizează numai venituri din activităţi agricole, piscicultură şi silvicultură, sub nivelul salariului de bază minim brut pe ţară lunar şi nu fac parte din familiile beneficiare de ajutor social, baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate reprezintă o treime din salariul de bază minim brut pe ţară. Sarcina verificării şi după caz, a stabilirii bazei lunare de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate revine şi în această situaţie, organului fiscal competent.
Propuneri
Faţă de cele de mai sus, prin acest proiect de ordin se propun următoarele: adaptarea modelului şi conţinutului formularului 630 „Decizie de impunere anuală pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate”, pentru anul 2013, prin introducerea informaţiilor referitoare la veniturile din silvicultură şi piscicultură; introducerea informaţiilor privind contul bugetar şi contul IBAN, precum şi cele referitoare la modalităţile de plată a obligaţiilor bugetare datorate de persoanele fizice, în conţinutul următoarelor formulare: 250 “Decizie de impunere anuală pentru veniturile realizate din România de persoanele fizice” 251, „Decizie de impunere anuală pentru veniturile realizate din străinătate de persoanele fizice”, 260 „Decizie de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de impozit pe venit/contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi privind obligaţiile de plată cu titlu de contribuţii de asigurări sociale”, 630 “Decizie de impunere anuală pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate”, 650 “Decizie de impunere privind plăţile anticipate cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile din cedarea folosinţei bunurilor”.
A.B.