Proiect pe bani europeni. Măști și dezinfectanți pentru școlile dintr-o comună din Gorj

895

Autoritățile locale din Bărbătești au reușit să obțină fonduri europene pentru dotarea școlilor din comună cu echipamente și materiale de dezinfecție și protecție anti-Covid-19.

Proiectul are o valoare de peste 400.000 de lei. Primăria a scos deja la licitație contractul pentru achiziția de măști, dezinfectanți și alte echipamente de curățenie și igienizare pentru cele patru unități de învățământ din comuna Bărbătești. Este vorba de o școală primară, una gimnazială și două grădinițe din satele Bărbătești și Petrești.
Potrivit contractului, care a fost împărțit în patru loturi, se vor achiziționa circa 24.000 de măști de protecție, 90 de viziere și aproape 4.000 de perechi de mănuși.
Pe listă se mai regăsesc nebulizatoare, termometre, kit pentru măsurarea temperaturii, stații pentru dezinfectare mâini și două camere cu termoviziune.
Peste 100.000 de lei vor fi alocați pentru achiziția de materiale și echipamente de curățenie. Vorbim despre dezinfectanți, săpun lichid, dispensere, mopuri, aspiratoare profesionale, inclusiv coșuri de gunoi și role de hârtie igienică.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 13 martie, iar produsele ar urma să fie livrate în cel mult 45 de zile de la încheierea contractului, adică la finalul valului cinci al pandemiei de coronavirus, așa cum preconizează specialiștii în domeniu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here