Proiect: Masă caldă pentru preșcolari

1085

Copiii de creșă și de grădiniță ar putea beneficia de o masă caldă, fără ca părinții lor să plătească. Asta s-ar putea întâmpla dacă Parlamentul va adopta un proiect de lege care a trecut tacit de Senat. Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare acordarea unui suport alimentar zilnic, în limita unei valori de 15 lei/antepreşcolar (0-3 ani) sau preşcolar (3-6 ani), urmărindu-se asigurarea unei alimentaţii sănătoase în unităţile de învăţământ antepreşcolar şi preşcolar de stat, particulare şi confesionale, autorizate sau acreditate.
De asemenea, se preconizează ca limitele valorii zilnice pentru un antepreşcolar/preşcolar să fie actualizate de la data de 1 ianuarie a fiecărui an prin hotărâre a Guvernului în funcţie de evoluţia preţurilor şi tarifelor, se precizează în raportul de admitere întocmit de Comisia pentru învăţământ din Senat.
Un amendament admis prevede stabilirea prin hotărâre a consiliului local a unei sume ce poate să asigure amenajarea de locaţii pentru servirea mesei calde în incinta unităţii de învăţământ sau în afara acesteia, dar nu la mai mult de 50 de metri distanţă faţă de aceasta.
În cazul în care unitatea de învăţământ nu deţine bloc alimentar propriu, produsele alimentare vor fi asigurate prin achiziţia de servicii specializate. Proiectul a fost trimis spre dezbatere Camerei Deputaţilor, for legislativ decizional în acest caz.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here