Proiect în premieră naţională în munţii Gorjului / Zeci de voluntari şi salvamontişti au marcat Masivul Godeanu

1482

În cursul lunii august, Serviciul Public Judeţean Salvamont Gorj a derulat, împreună cu Asociaţia Montană Carpaţi, o amplă acţiune de marcare a traseelor turistice din masivul Godeanu, masiv aflat în partea de vest a judeţului nostru. Acest masiv este de o deosebită frumuseţe, este foarte frecventat de turişti, dar este şi unul dintre cele mai izolate masive din România, accesul către el, din către cele trei judeţe care îl înconjoară, Gorj, Hunedoara sau Caraş-Severin făcându-se foarte greu şi necesitând între 5 – 12 ore.

Timp de aproape o lună de zile peste 50 de voluntari din întreaga ţară, sosiţi în serii, alături de salvamontiştii gorjeni au reuşit să amplaseze pe traseul principal de creastă şi pe o parte din traseele adiacente, numai puţin de 54 de stâlpi de marcaj, peste 20 de săgeţi indicatoare şi sute de semne de marcaj pe momâi construite din piatră.

panou turisticExperiment, în premieră naţională
Lipsa semnalului telefonic pe porţiuni întinse precum şi orientarea vizuală dificilă pe vreme nefavorabilă au determinat salvamontiştii gorjeni să implementeze un experiment în premieră la nivel naţional, prin numerotarea cu un anumit cod a stâlpilor, ridicarea coordonatelor topografice a acestora şi realizarea unei harţi digitale cu repartiţia teritorială a acestora în masiv. Astfel, în caz de accident, turiştii chiar dacă nu au la îndemână un GPS de pe care să citească coordonatele geografice vor transmite salvatorilor care este codul pe cel mai apropiat stâlp de locul accidentului, locul putând fi identificat imediat de către salvatori sau transmis către elicopter, dacă se declanşează o acţiune de salvare aero. “Noul sistem de marcaje folosit pentru săgeţile indicatoare şi panourile indicatoare este prevăzut şi cu reguli de comportament pe munte sau pe sectoarele când traseele traversează areale naturale protejate, măsuri prin care se speră să se ofere nu numai un sentiment de siguranţă turistului ci şi un semn de civilizaţie montană. Trebuie menţionat că întreg proiectul a fost susţinut financiar din sponsorizări sau din bugetele personale ale participanţilor”, a confirmat Sabin Cornoiu, directorul Salvamont Gorj.
Proiectul va continua şi în anii următori prin acţiuni în care se speră să se atragă câţi mai mulţi voluntari şi prin care să se reuşească ridicarea la excepţional a nivelului de amenajare a traseelor turistice montane din munţii Gorjului.
Minodora Sucea

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here