Proiect Erasmus + la Colegiul Naţional ,,Tudor Arghezi’’ din Târgu-Cărbuneşti

1789

Colegiul Național „Tudor Arghezi” din Târgu-Cărbunești este la prima experiență în cadrul proiectelor Erasmus+.

 

 

 

Unitatea noastră de învățământ implementează în perioada septembrie 2019 – august 2021 proiectul Erasmus+ 2019-1-CZ01-KA229-061142_5 „TOGETHER NOW FOR THE FUTURE OF OUR PLANET”, având ca parteneri școli din țări precum Cehia, Slovenia, Turcia şi Italia.
Elevii, coordonaţi de profesori din cadrul liceului, vor participa la schimburi de experienţă în cadrul cărora vor face propuneri și vor găsi soluții pentru viitorul planetei.
Prima deplasare va avea loc în curând în Slovenia, prilej cu care participanţii, atât cadre didactice, cât și elevi se vor familiariza cu cerinţele programului, își vor cunoaște partenerii şi vor stabili, în echipă, parcursul activităților ce urmează a fi desfășurate, atât pe plan local, cât și transnațional.
Sperăm ca această colaborare cu elevi şi profesori din diferite ţări să fie o experienţă interesantă pentru fiecare dintre noi şi să constituie premisa pentru viitoare parteneriate, atât de importante în formarea și educarea tinerei generaţii!

Director, prof. Dumitrescu Liliana Mihaela
prof. Lupulescu Teodora Georgiana

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here