Proiect Erasmus+ de succes la Liceul ,,Gheorghe Tătărescu” Rovinari

2332

În perioada 4-8 octombrie 2021, la Liceul „Gheorghe Tătărescu” Rovinari s-a derulat a doua mobilitate a proiectului Erasmus+ KA 229, „PAGE- Promoting Awareness of Gender Equality”. Evenimentul Erasmus+ s-a bucurat de o implicare majoră din partea instituțiilor partenere, „Gazi Sosyal Bilimler Lisesi”, din Isparta, Turcia, „SOEU Jane Sandanski”, din Bitola, Macedonia de Nord, „Profilirana Gimnazia Hristo Botev”, din Popovo, Bulgaria, „Instituto de Instructione Superiore Verona Trento”, din Messina, Italia, dar și a oficialităților locale, respectiv Inspectoratul Școlar Județean Gorj, Primăria Orașului Rovinari, directori, cadre didactice, elevi.
Acest proiect Erasmus+ este în domeniul școlar, pe Acțiunea Cheie 2 – proiecte de parteneriat strategic care are ca scop dezvoltarea, transferul și implementarea de practici inovatoare, precum și implementarea de inițiative comune în scopul promovării, cooperării, învățării reciproce (peer learning) și schimbului de experiență la nivel european. Scopul proiectului, așa cum se arată și din titlu, este promovarea conștientizării egalității de șanse, incluziune pe piața muncii și nediscriminare. Alegerea temei a plecat de la insuficiența educației și a promovării egalității de șanse în rândul elevilor.
Proiectul a fost foarte bine primit de participanți, elevi și profesori care au învățat despre situația privind integrarea pe piața muncii din țările partenere, decalajul dintre programa educațională și realitatea socială, abordarea unei viziuni pozitive asupra acestor aspecte, incluziune și nediscriminare, respectul față de alte culturi, valori, interese și stiluri de viață. Au avut loc activități în școală, prezentări, workshop-uri, conferințe de diseminare a scopului și rezultatelor proiectului.
În scop cultural, participanții proiectului au desfășurat vizite și activități culturale la Muzeul Județean Gorj, Ansamblul Monumental ,,Constantin Brâncuși”, Muzeul Arhitecturii Populare Gorj, Casa Memorială „Ecaterina Teodoroiu”, obiective de cult, monumente culturale, care au contribuit la învățarea despre cultura și istoria naționalității romane.
Echipa Erasmus+ a Liceului ,,Gheorghe Tătărescu” ( Lăcrămioara Iacob – coordonator general de proiect, Alexandru Dolcescu – director, Corina Pătrulescu – profesor limba engleză, Roxana Guia – profesor limba engleză și Grigore Țogoe – profesor informatică) a organizat și coordonat toate activitățile desfășurate în această mobilitate. De asemenea, apreciem implicarea în desfășurarea acestui proiect Erasmus+ a reprezentanților IȘJ, a Doamnei Inspector Școlar General Dana Constantinescu, Doamnei Inspector Angelica Necșulea și Doamnei Inspector Simona Mîndruleanu, dar și a Primarului Orașului Rovinari, Robert Filip.
Rezultatele proiectului, dar și feedback-ul din partea elevilor și tuturor celor implicați ne demonstrează că a fost o activitate de succes care s-a desfășurat în condiții deosebite și care și-a atins obiectivele. Mulțumim tuturor!
Coordonator proiect Erasmus+,
Prof. Lăcrămioara IACOB

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here