Proiect de lege, Copiilor nevaccinaţi li s-ar putea interzice şcolarizarea

649

Un proiect de lege de-a dreptul halucinant va intra în dezbatere publică luna viitoare. În respectivul act normativ sunt prevăzute măsuri pentru copiii neimunizaţi. Astfel, copiii care nu vor fi vaccinaţi nu vor mai avea voie la grădiniţă sau la şcoală. Primele reacţii, neoficiale, ale părinţilor sunt de respingere a proiectului.

Oficialii din MS spun că dezbaterea proiectului legii vaccinării va fi atât cu profesioniştii din sănătate, cât şi cu organizaţiile de părinţi, reprezentanţi ai societăţii civile. Din start, voci din rândul părinţilor resping ideea ca un copil nevaccinat să nu aibă acces la învăţământ. Imunizarea este importantă, dar nimeni nu poate fi forţat să îşi vaccinează copilul dacă are dubii în privinţa serului ce urmează a-i fi administrat micuţului.
Ministerul Sănătăţii vrea să îi oblige pe părinţi să îşi vaccineze copiii. Dacă nu vor avea adeverinţă prin care să ateste imunizarea, minorii nu vor putea fi înscrişi în mediul de şcolarizare.
Mai mult decât atât, se au în vedere şi amenzi pentru părinţii care nu au aceste avize care să ateste vaccinarea, dar care îşi duc copiii în comunitate.
Potrivit reprezentanţilor MS, în cazul în care există medici care pledează împotriva vaccinării, Colegiul Medicilor din România ar trebui să ia măsuri.

Statistici autohtone
În România, rata de vaccinare împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului a ajuns la 75%, cu 20 de procente mai mică decât nivelul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Şi rata de vaccinare împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive este mult sub nivelul recomandat de specialişti. În România sunt imunizaţi împotriva acestor boli aproximativ 90 la sută dintre copii.
Specialiştii atrag atenţia că numărul mamelor care îşi imunizează copiii este în continuă scădere. Cei mai mulţi dintre părinţi consideră că serurile incluse în schema obligatorie de vaccinare mai mult le dăunează copiilor decât să îi ajute. Imunizările cuprinse în calendarul naţional de vaccinare, precum şi cea de la grupele de risc vor fi asigurate exclusiv de către medicii de familie. Această decizie este justificată de faptul că vaccinarea prin campanie şcolară prezintă dezavantaje cauzate de lipsa cabinetelor de medicină şcolară, dificultăţile în urmărirea antecedentelor vaccinale ale copiilor, existenţa unor copii neşcolarizaţi, existenţa, în cadrul aceleaşi clase, a copiilor cu ani de naştere diferiţi, repetenţi, veniţi prin transfer din alte unităţi de învăţământ.
M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here