Proiect – „Punţi între generaţii “ – Clubul bunicilor din C.N.T.V.

376

Anul european al îmbătrânirii active este marcat de elevii C.N.T.V. prin derularea proiectului „Punţi între generaţii “–Clubul bunicilor, ce are ca obiectiv general atragerea bunicilor în activităţile şcolare şi extraşcolare din şcoală pentru dezvoltarea contribuţiei acestora la formarea competenţelor şi la modelarea caracterului tinerilor.

În Clubul bunicilor, înfiinţat în iunie, tineri şi vârstnici îşi împărtăşesc idei şi informaţii: cei tineri învaţă să gătească,să lucreze în grădină, să întreţină spaţiul verde, să croşeteze, să brodeze, iar bunicii învaţă să navigheze pe internet, să comunice prin mail cu cei dragi aflaţi la muncă în străinătate.
Clubul ţine aproape şi autorităţile locale, elevii şi bunicii s-au întâlnit cu doamna Versin Magda, inspector de specialitate la Comisia Juridică a Consiliului Judeţean, care le-a prezentat măsurile periodice ce se aplică pentru a sprijini bătrânii aflaţi în dificultate, precum şi activităţile ce se desfăşoară la nivelul municipiului cu persoanele de vârsta a treia.
Convinşi că a îmbătrâni frumos înseamnă a îmbătrâni activ, liceeni C.N.T.V. îi ţin aproape pe bunici nu doar acasă, ci şi la şcoală.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here