Progresistul Cocină, manager la Spitalul Sadu

378

Fostul preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj, Gheorghe Cocină va conduce Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu (Sadu). După revocarea din funcţia de preşedinte al CJAS, din 25 iulie, Cocină a preferat să se retragă din viaţa publică. Surse susţin că Gheorghe Cocină va fi numit manager al Spitalului Sadu, propunerea venind şi ca o compensare pentru vechea funcţie, deţinută la Casă până în această vară.

Uneperistul Gheorghe Cocină a fost revocat din funcţia de preşedinte al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Gorj în urmă cu mai bine de o lună de zile, mai exact pe 25 iulie. De atunci, Cocină s-a retras din viaţa publică, precizând la momentul respectiv că nu ştie ce va face în continuare. Totuşi, acum se pare că se ştie cu siguranţă ce va face Gheorghe Cocină. Surse bine informate confirmă faptul că el se va afla în fruntea Spitalului Bumbeşti-Jiu după redeschiderea acestuia. Mai mult decât atât se spune că numirea lui Cocină pe postul de manager al Spitalului Sadu va fi şi o compensare a revocării lui din funcţia deţinută la CJAS Gorj până în iulie.

Data redeschiderii Spitalului Sadu, încă incertă
Deocamdată nu se ştie exact când va fi reluată activitatea spitalului din Bumbeşti-Jiu, însă autorităţile fac tot posibilul ca acest lucru să se întâmple cât mai curând. Ceea ce se ştie cu siguranţă este că unitatea va funcţiona cu 112 paturi, înainte de închidere având 128. De asemenea, specialităţile medicale vor fi aceleaşi pe care spitalul le-a avut, fiind încadrat, ca şi clasificare, în categoria a IV-a. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Gorj va organiza o nouă sesiune de contractare pentru ca Spitalul Orăşenesc Bumbeşti-Jiu să poată intra în relaţie contractuală cu Casa. Spitalul Sadu a fost închis la data de 1 aprilie 2011, prin decizia Ministerului Sănătăţii, personalul medical fiind redistribuit la alte unităţi spitaliceşti din judeţ şi nu numai. La această oră, autorităţile locale din Bumbeşti-Jiu fac eforturi considerabile pentru a reuşi să angajeze personalul medical necesar pentru redeschiderea unităţii.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here