Progresiştii lui Cocină şi-au întocmit lista de consilieri

375

COCINA UNPRÎn cursul acestei săptămâni, reprezentanţii din conducerea UNPR Gorj au lucrat de zor la listele de consilieri locali şi la lista de consilieri judeţeni pentru alegerile locale din iunie. S-a reuşit astfel, întocmirea listei de consilieri judeţeni, candidaţii la şefia Primăriei Târgu-Jiu şi a Consiliului Judeţean Gorj nefiind stabiliţi, deocamdată.

Gheorghe Cocină, preşedintele UNPR Gorj, a declarat însă că cei doi candidaţi pentru cele două funcţii importante vor fi stabiliţi şi făcuţi publici în zilele următoare.

Pe lista de consilieri judeţeni, încropită de progresişti, probabil sub impulsul şedinţei de astăzi din capitală, se află însă preşedintele UNPR Gorj, Gheorghe Cocină, alături de o parte a membrilor Biroului Permanent Judeţean al organizaţiei. Marius Vlaicu, prim-vicepreşedinte al UNPR Gorj, ocupă şi el un loc în lista de consilieri judeţeni, dar şi Alexandru Glomnicu, fost consilier judeţean al PSD, în prezent preşedinte al UNPR Motru. Patronul Hotelului Brâncuşi din Târgu-Jiu, Dumitru Brăilă se află, de asemenea, în lista de consilieri judeţeni ai UNPR Gorj, ca şi Ovidiu Caragea, directorul Lotus SA. Şeful de la tineret al UNPR Gorj, Lucian Boian, ocupă şi el un loc în lista de candidaţi pentru CJ Gorj ca şi Ion Voicu. În ce priveşte candidatul pentru şefia CJ Gorj, Cocină susţine că încă nu s-a stabilit persoana care va concura împotriva lui Ion Călinoiu.

Iacob nu vrea să candideze

Prim-vicepreşedintele UNPR Gorj, Dumitru Iacob, nu a vrut însă deloc să candideze, solicitând ca numele său să nu se afle pe vreo listă de candidaţi ai partidului, la alegerile locale. Cel puţin asta a declarat Gheorghe Cocină, spunând că Iacob nu are pretenţii la candidatură. De altfel, după plecarea din UNPR Gorj a lui Dan Ilie Morega şi a lui Ion Răuţ, Iacob s-a retras încet spre ieşirea din UNPR, la un moment dat vehiculându-se că acesta şi-ar fi dat demisia din organizaţie. Iacob încă activează în UNPR Gorj dar a devenit aproape invizibil.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here