Programul TEZAUR continuă în luna mai

1149

Ministerul Finanțelor a emis, începând cu 5 mai 2021, două noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1 și 3 ani și dobânzi de 2,95% și, respectiv, 3,35%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu și sunt în forma dematerializată. Titlurile de stat pot fi cumpărate: între 5-26 mai 2021 de la unitățile Trezoreriei Statului; între 5-24 mai 2021, pentru mediul rural, și 5-25 mai 2021, pentru mediul urban, prin Compania Națională Poșta Română. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile și se pot răscumpăra în avans. Un investitor poate efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. A fost eliminată plafonarea sumelor care pot fi investite de persoanele fizice în cadrul acestor emisiuni. Alternativa de economisire a Ministerului Finanțelor se bucură de un interes crescut al românilor, veniturile aferente fiind neimpozabile. Fondurile obținute de Ministerul Finanțelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanțarea deficitului bugetar și refinanțarea datoriei publice.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.