Programul „Rabla” va fi lansat în luna martie, la Craiova, la fabrica Ford. Ministrul demis al Mediului și Apelor, Costel Alexe, spune că statul va oferi, în acest an, 60.000 de vouchere pentru achiziționarea de autoturisme noi, mai puțin poluante. Valoarea unui voucher clasic a rămas la 6.500 de lei. În schimb, pentru Rabla Plus, bugetul va fi suplimentat, urmând ca în acest an să fie finanţate cel puțin de 3.000 de maşini electrice. „Se păstrează ca anul trecut valoarea de minim 10.000 de lei, iar dacă mai adăugăm şi faptul că românii pot casa un autoturism vechi, voucherul poate ajunge până la 11.350 euro. Aş vrea să spun că este cea mai mare valoare a unui voucher pentru o maşină electrică din Europa”, a spus ministrul Costel Alexe.
I.I.