Programul Rabla 2012 debutează şi la Gorj

392

programul rablaProgramul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional ar putea demara în judeţul nostru la sfârşitul acestei luni, când se aşteaptă finalizarea listei centrelor Remat partenere şi a dealerilor auto care intră în program.

Anul trecut, în cadrul Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional, cunoscut sub denumirea de programul Rabla, au fost eliberate de către Administraţia Fondului pentru Mediu un număr de 120.000 de tichete valorice la nivel naţional, din care au fost distribuite 119.331, iar colectorii au preluat 112.016 maşini uzate. Pentru anul 2012, nu se anunţă modificări în program. Astfel, cei care duc o rabla la casat vor primi în continuare un voucher de 3.800 de lei, existând posibilitatea de a cumula trei vouchere. Suma de 114 milioane de lei echivalează cu posibilitatea de a casa 30.000 de maşini mai vechi de zece ani. În judeţul Gorj au fost predate, pe parcursul anului trecut, în cadrul Programului Rabla un număr de 2.616 autovehicule uzate, către cei 8 colectori autorizaţi. Situaţia numărului maşinilor uzate predate la fiecare firmă, se prezintă astfel: SC FERCOMEXIM SRL – 334, SC FERCRIST SRL – 42, SC REMAT GORJ SA – 133, SC CONTIREMAT SRL – 488, SC EUROSCRAP SRL – 555, SC LARCOMET SRL – 200, SC TOTAL WASH SRL – 198, SC REMAT JIU SA – 288. Programul Rabla a debutat la nivel naţional în anul 2005. În judeţul Gorj statistica arată astfel: anul 2005 – 186 VSU (vehicule scoase din uz), 2006 – 414 VSU, 2007 – 338 VSU, 2008 – 654 VSU, 2009 – 663 VSU, 2010 – 4.100 VSU, 2011 – 2.616 VSU.

I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here