Programul „Prima casă” îşi poate pierde credibilitatea dacă nu sunt respectate termenele, avertizează Boc

556
Prim-ministrul a declarat, la începutul întrevederii de la Palatul Victoria cu reprezentanţii Fondului de Garantare, că i-a convocat pentru că există „foarte multe nemulţumiri” privind procesarea dosarelor care ajung la Fond. „Mail-ul mi-e practic blocat de sesizări şi foarte mulţi vin şi ne spun că pierd avansurile pe care le-au înaintat în…

diverse precontracte, că pierd celelalte acte pe care le-au întocmit, din cauza faptului că durează foarte mult procedura. Scopul acestei întâlniri este precis: să scurtăm la maximum durata”, a declarat Boc. Primul ministru a spus că, potrivit datelor trimise de Fond, există 2.614 de solicitări pentru programul Prima Casă, dintre care 1.414 sunt rezolvate, 429 avizate şi 774 sunt în lucru.

„Am avut tot felul de observaţii, ba că se poate pe procedură de urgenţă, nu ar exista o procedură de urgenţă… durează o lună, două… deci nu există…”, a spus Boc. „Nu, nu există…”, a replicat secretarul general al Ministerul pentru IMM-uri, Ioan Hidegcuti. „Staţi aşa, acum nu mă luaţi de….”, a spus premierul. „Nu, Doamne fereşte…”, a venit replica lui Hidegcuti.
„Peste picior…”, a continuat premierul reproşul, argumentând că datele pe care le are le-a primit de la cetăţenii nemulţumiţi. „Sunt oferite de oameni care mi-au dat documente şi care mi-au spus: am trimis în luna iulie, nu am primit nici măcar un răspuns. Programul acesta îl demonetizăm, îl pierdem ca şi credibilitate dacă noi nu respectăm termenele, pentru că toată lumea arată spre Bucureşti, spre Fond, arată înspre noi că sunt blocate dosarele”, a spus Boc. Preşedintele Fondului de Garantare, Aurel Şaramet, a declarat că din momentul preluării unui dosar şi până la aprobarea acestuia angajaţii Fondului se încadrează în termenul de cinci zile, dacă dosarele sunt complete.
C.R.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.