Programul de manifestări dedicate ,,Anului Tudor Vladimirescu” 2021

1754

Anul 2021 a fost declarat, în Gorj, „Anul Tudor Vladimirescu”. Conducătorul revoluției de la 1821 va fi omagiat, cu ocazia sărbătoririi bicentenarului mișcării sale revoluționare, printr-o serie de manifestări cultural-artistice organizate de Consiliul Județean Gorj.

Având în vedere faptul că Tudor Vladimirescu este gorjean, prin locul nașterii, s-a propus ca manifestările culturale și istorice dedicate evocării Marelui Pandur să se desfășoare la Vladimir (unde se află Casa Memorială și statuia „Tudor Vladimirescu”), în Târgu-Jiu (unde se află statuia „Tudor Vladimirescu” și Casa Moangă), la Tismana (unde a fost concepută Proclamația de la Padeș), la Padeș pe „Câmpia Soarelui” (la mausoleul închinat Marelui Pandur), la Glogova (Cula Glogovenilor), la Tânțăreni (unde s-au pus bazele organizatorice ale armatei lui Tudor) și în localitățile de pe traseul „Drumul pandurului”, respectiv: Săcelu, Crasna, Novaci, Cernădie, Baia de Fier și Polovragi.
Din aceste considerente, evenimentele culturale și istorice dedicate evocării Marelui Pandur, cu ocazia împlinirii celor două veacuri de la Revoluția din 1821, se vor desfășura în baza unui program bine conturat, cu o serie de manifestări, organizate în colaborare cu instituțiile publice de cultură de interes județean, dar și cu sprijinul autorităților administrației publice locale.
Consiliul Județean Gorj a solicitat, instituțiilor publice de interes județean cu atribuții în domeniul culturii, transmiterea propunerilor de acțiuni/evenimente culturale pentru elaborarea Programului dedicat „Anul Tudor Vladimirescu”. Astfel, pe parcursul anului 2021, sunt propuse a se organiza mai multe evenimente pe tema Revoluției de la 1821, cu respectarea legislației în vigoare privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii. Manifestările se vor întinde pe întreg anul. Ele vor debuta încă din ianuarie, cu o expoziție temporară de grafică și cu dezvelirea basoreliefului „Tudor Vladimirescu”, prilej cu care se va organiza un mini-spectacol evocator la Padeș.
Muzeul Județean Gorj va emite medalii, plachete comemorative și insigne care vor fi distribuite participanților la evenimentele culturale și istorice dedicate evocării lui Tudor Vladimirescu. Se vor mai organiza expoziții stradale și foto-documentare, un concurs național de pictură-grafică pe teme patriotice, spectacole extraordinare de folclor atât în județ, cât și la Sala Radio București. În program mai găsim Imnul din Câmpia Soarelui, conferința națională „Bicentenarul revoluției de la 1821” și Festivalul Național de Teatru și Film Istoric „Vatra”.
Programul acestui complex de manifestări a fost supus votului consilierilor județeni în ședința ordinară din data de 16 decembrie.
Bugetul se ridică la peste 300.000 de lei.
I.I.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here