Programul de instalare a sistemelor fotovoltaice, prelungit până la 13 decembrie

683

Administrația Fondului pentru Mediu (APM) a prelungit sesiunea de depunere a dosarelor de finanțare în cadrul Programului privind instalarea de sisteme fotovoltaice pentru gospodăriile izolate neracordate la rețeaua de distribuție a energiei electrice până la data de 13 decembrie 2019. Scopul programului îl reprezintă creșterea eficienței energetice, îmbunătățirera calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin producerea de energie electrică din surse regenerabile la locuințele situate la cel puțin 2 kilometri față de rețeaua națională de distribuție a energiei electrice și prin reducerea utilizării combustibililor convenționali. Programul se adresează unităților administrativ-teritoriale care se regăsesc în lista potențialilor beneficiari pentru care se pot depune cereri de finanțare, numărul de gospodării și sumele alocate acestora, publicată pe site-ul AFM. Suma alocată sesiunii de finanțare pentru acest an este de 230 de milioane de lei. Finanțarea nerambursabilă acordată de AFM este în procent de 100% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 25.000 de lei inclusiv TVA, pentru fiecare sistem fotovoltaic care deservește o gospodărie. Finanțarea se acordă eșalonat, în interiorul perioadei de valabilitate a contractului de finanțare și pe măsura implementării proiectului. În cadrul unei sesiuni de finanțare, solicitantul poate depune o singură cerere de finanțare pentru o parte sau pentru toate gospodăriile cuprinse în lista potențialilor beneficiari publicată pe site-ul AFM. Pentru fiecare gospodărie se poate obține finanțare o singură dată.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here