Program-pilot de 400.000 euro pentru combaterea abandonului școlar

2887

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat, ieri, că a semnat un ordin referitor la pornirea, în parteneriat cu specialiștii Comisiei Europene, a unui program-pilot pentru combaterea abandonului școlar. Bugetul alocat programului este 400 de mii de euro și este finanțat integral de Comisia Europeană, prin DG REFORM.

Pentru început, programul ar urma să fie aplicat în 11 unități de învățământ din 10 județe. ,,Zilele trecute am semnat ordinul de ministru prin care pornim, în parteneriat cu specialiștii Comisiei Europene, cel mai aplicat program-pilot implementat în România pentru combaterea abandonului școlar. Pentru început, în perioada noiembrie 2020 – iunie 2021, proiectul va pilota Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) la nivel de învățământ gimnazial, în 11 unități de învățământ din 10 județe cu număr ridicat de elevi cu risc de abandon școlar (Bacău, Brașov, București, Călărași, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Sibiu și Vaslui)”, a anunțat ministrul Educației pe Facebook. Programul propune realizarea unui modul informatic bazat pe indicatori de identificare a elevilor cu risc de părăsire timpurie a școlii, contractarea experților Băncii Mondiale care să ofere consiliere dirigintelui, directorului, profesorilor unității de învățământ, în vederea identificării și aplicării măsurilor și a activităților personalizate pentru fiecare școală, copil în parte, realizarea unor planuri de intervenție, soluții personalizate și de monitorizare pentru fiecare elev ce prezintă un grad de risc; de asemenea, în funcție de nevoi, instituția de învățământ va avea acces la programe precum „Școală după școală”, masă caldă, transport gratuit, ore remediale. ,,Ce e diferit față de alte programe: se va realiza o monitorizare, în funcție de indicatori clari, a fiecărui copil în parte; se va realiza o centralizare informatică a copiilor identificați, pe fiecare școală, cu risc de abandon școlar; se va monitoriza comportamentul copilului, iar pe baza acestuia se va interveni (dacă are mai multe absențe, dacă manifestă un comportament schimbat etc); școala se va implica mai mult în familie, pentru a afla cum este tratat copilul, cu ce probleme sociale se confruntă părinții etc; finanțarea programului este condiționată de indicatori anuali de performanță, mai exact, creșterea promovabilității trebuie să fie probată de cifre reale”, a mai precizat ministrul Educației.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here