Program de toamnă încărcat pentru primăriţa Ioana Buşe

401

primar Ioana Buse stoinaIoana Buşe, edilul comunei Stoina are un program încărcat pentru această toamnă. În preocupările sale intră şi deschiderea noului an şcolar, dar şi implementarea unor noi proiecte de investiţii. Concomitent Buşe luptă şi pentru atragerea fondurilor necesare lucrărilor la drumuri, sistemul de alimentare cu apă şi canalizare.

Aflată la primul său mandat de primar, social-democrata Ioana Buşe s-a obişnuit cu tot ce înseamnă activitatea unui edil şi chiar îşi doreşte un nou mandat pentru Primăria Stoina. Ioana Buşe îşi doreşte să realizeze mai multe proiecte, însă nu ştie când va primi finanţare pentru ele. Pe parcursul acestui mandat, Ioana Buşe a avut posibilitatea să cunoască problemele comunităţii, dar şi să-şi dea seama cam ce ar mai trebui realizat în localitate.

Ioana Buşe, prezentă la deschiderea noului an şcolar

Luni dimineaţa, în prima zi de şcoală, Ioana Buşe va fi prezentă la deschiderea oficială a noului an şcolar. „Şcolile noastre sunt pregătite să-şi primească elevii. La 8:30 am să fiu în centru, la Grupul Şcolar Industrial, apoi am să merg la Şcoala cu clasele I-IV Păişani”, a declarat Ioana Buşe, edilul comunei Stoina. Pe raza comunei Stoina sunt două şcoli primare, Grupul Şcolar Industrial şi Şcoala Generală I-VIII, dar şi trei grădiniţe. În total, peste 400 de elevi şi preşcolari urmează cursurile unităţilor de învăţământ de la Stoina. Pentru ca ei să înceapă şcoala în condiţii optime, primăriţa Buşe s-a preocupat ca sălile de clasă să fie impecabile. „Am făcut igienizarea, am luat avizele sanitare; totul este pregătit pentru deschiderea noului an şcolar”, confirmă Ioana Buşe.

Proiecte implementate, la Stoina

Până la sfârşitul acestui an, la Stoina vor mai fi implementate câteva proiecte ce contribuie la dezvoltarea comunei. Astfel, potrivit edilului Ioana Buşe, „avem un proiect depus pe Mediu pentru regularizarea râului Amaradia; de săptămâna viitoare încep lucrările, iar până la sfârşitul anului vor fi finalizate. De asemenea, o bucurie foarte mare pentru noi este că în noiembrie instalăm Biblionetul în sala Bibliotecii comunale; vom primi patru calculatoare”, explică Ioana Buşe. În plus, se aşteaptă şi obţinerea finanţării pentru proiectele depuse pe FNDI, pentru apă, canalizare şi modernizarea drumurilor săteşti şi comunale. Astfel, în următoarele luni, autorităţile locale din Stoina vor avea un program încărcat, până la finalul anului acestea având drept obiective implementarea proiectelor amintite, dar şi obţinerea de fonduri pentru demararea de noi investiţii.

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here