Program de lucru prelungit la Evidenţa Persoanelor Gorj

1011

Având în vedere alegerile membrilor din România pentru Parlamentul European şi alegerile parţiale pentru Camera Deputaţilor şi Senat, din data de 25.05.2014, în perioada 19.05 – 25.05.2014 primirea cererilor pentru eliberarea actelor de identitate şi stabilirea reşedinţei, precum şi eliberarea actelor de identitate se vor desfăşura în cadrul  unui program de lucru cu publicul prelungit. Noul program este stabilit atât pentru Direcţia Comunitară Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Gorj, cât şi pentru toate serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor din judeţ.

Angajaţii DCJEP Gorj lucrează după următorul program: 19.05 – 23.05.2014 zilnic între orele 08.00 – 18.00; sâmbătă, 24.05.2014: între orele 08.00 – 16.00; duminică, 25.05.2014: între orele 08.00 – 21.00. Acest program este stabilit atât pentru Direcţia Comunitară Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Gorj, cât şi pentru toate serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor din judeţ. „Cu această ocazie, rugăm cetăţenii să verifice termenul de valabilitate a actului de identitate. Cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile, titularul sau reprezentantul legal al acestuia are obligaţia de a solicita serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor eliberarea unei noi cărţi de identitate”, precizează Doinel Popescu, directorul executiv al DCJEP Gorj.
Conducerea Direcţiei Comunitare Judeţene de Evidenţă a Persoanelor aminteşte că cetăţenii trebuie să solicite serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor eliberarea unei noi cărţi de identitate în termen de 15 zile de la producerea următoarele situaţii: dacă s-a modificat numele sau prenumele titularului, prenumele părinţilor, data ori locul naşterii; în cazul schimbării domiciliului; în cazul schimbării denumirii sau a rangului localităţilor şi străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al înfiinţării localităţilor sau străzilor; în cazul atribuirii unui nou CNP; în cazul deteriorării actului de identitate; în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate; când fotografia din actul de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului; în cazul schimbării sexului; în cazul anulării actului de identitate.

Documente necesare pentru eliberarea C.I.
doinel-popescuPotrivit DCJEP Gorj, documentele necesare eliberării unei noi cărţi de identitate sunt: actul de identitate deţinut (cu excepţia cazului de pierdere, furt sau distrugere); certificatul de naştere al titularului, precum şi certificatele de naştere ale copiilor minori cu care locuieşte – originale+copii; certificatul de căsătorie sau, după caz, hotărârea de divorţ rămasă definitivă şi irevocabilă – original+copie; certificatul de deces al soţului, în cazul persoanelor văduve – original+copie; documentul cu care se face dovada adresei de domiciliu (contract de vânzare-cumpărare, certificat de moştenitor, contract de închiriere, adeverinţă din Registrul agricol etc.) – original+copie; în cazul adeverinţei din Registrul agricol, aceasta trebuie prezentată numai în original. „În situaţia în care solicitantul actului de identitate nu poate prezenta certificatele de stare civilă şi/sau dovada adresei de domiciliu, soluţionarea cererii se va face prin eliberarea unei cărţi de identitate provizorii, cu termen de valabilitate de maxim 1 an. În acest sens, solicitantul va trebui să anexeze cererii 3 fotografii tip buletin. În cazul în care solicitantul actului de identitate nu este şi proprietar/coproprietar al spaţiului de locuit, este necesar acordul proprietarului pentru eliberarea actului de identitate la respectiva adresă (cu excepţia cazului în care dovada adresei de domiciliu se face cu un contract de închiriere)”, menţionează Doinel Popescu, directorul DCJEP Târgu-Jiu.

Costurile cărţii de identitate
Contravaloarea cărţii de identitate este de 7 lei, respectiv 1 leu pentru cartea de identitate provizorie, iar taxa de timbru este de 5 lei, pentru fiecare dintre documente. Acestea se achită la serviciile de impozite şi taxe locale ale municipiilor/oraşelor unde funcţionează serviciile publice comunitare locale de evidenţă a persoanelor sau, în cazul Direcţiei Publice Comunitare Locale de Evidenţă a Persoanelor Târgu Jiu – la sediul acesteia.
Şeful serviciului public comunitar local de evidenţă a persoanelor poate acorda scutire de la plata cheltuielilor de producere şi eliberare a actelor de identitate pentru persoanele care fac obiectul unor măsuri de ocrotire şi de protecţie socială şi/sau nu realizează venituri, respectiv: copiii orfani, abandonaţi şi persoanele în vârstă aflate în unităţi de ocrotire şi de protecţie socială, persoanele cu handicap, ori care beneficiază de ajutor social, în baza documentelor care atestă faptul că solicitantul se află într-una dintre aceste situaţii.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.