Program de formare pentru candidații înscriși la Definitivat

527

Cadrele didactice debutante, care vor susține examenul de definitivare în învățământ în vara acestui an, vor participa luna viitoare la un program de formare în acest sens organizat de Casa Corpului Didactic Gorj și Inspectoratul Școlar Județean Gorj.

Casa Corpului Didactic (CCD) Gorj, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Gorj, organizează, în perioada 1 – 31 martie 2016, ”Programul de pregătire a cadrelor didactice debutante care susțin examenul de definitivare în învățământ”, sesiunea august 2016. Programul are alocate 16 ore și este structurat pe următoarele module: ”Prelucrarea OMENCȘ nr. 5558/27.10.2015 privind Metodologia de organizare și susținere a examenului de definitivare în învățământ și aprobarea programelor pentru susținerea examenului de definitivare în învățământ” (2 ore), ”Prelucrarea didactică – premisă a reușitei activității didactice” (6 ore) și ”Modelul cadru de structură subiect și barem de evaluarea pentru examenul național de acordare a definitivării în învățământ” (8 ore). Scopul organizării programului în această perioadă este consilierea și sprijinirea cadrelor didactice în vederea obținerii unor rezultate bune la examenul de definitivare în învățământ. Candidații sunt repartizați pe grupe, în funcție de specializare. În cazul cadrelor didactice din învățământul liceal și gimnazial, programul de pregătire se va desfășura la: Colegiul Național ”Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu (Matematică, Informatică și tehnologia informației, Limba franceză,), Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu (Limba română, Economie și educație antreprenorială, Biologie, Fizică, Chimie), Școala Gimnazială ”Constantin Săvoiu” Târgu-Jiu (Limba română, Limba Engleză, Geografie), Colegiul Tehnic ”Henri Coandă” Târgu-Jiu (Limba română), Colegiul Național ”Spiru Haret” Târgu-Jiu (Limba română, Religie), Școala Gimnazială ”Pompiliu Marcea” Târgu-Jiu (Istorie), Colegiul Economic ”Virgil Madgearu” Târgu-Jiu (Tehnologii – electrotehnici, protecția mediului, turism, economic, administrativ poștă, Asistență medicală/farmacie), Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu (Arte vizuale, Educație muzicală specializată, Educație muzicală și studii muzicale teoretice), Liceul cu Program Sportiv (Educație fizică și sport), Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Gorj (Consiliere psihopedagogică), Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Târgu-Jiu (Terapie educațională complexă, Psihopedagogie specială, Kinetoterapie). Pentru cadrele didactice din învățământul primar programul de pregătire se va desfășura la Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu, Școala Gimnazială ”Gheorghe Tătărăscu” Târgu-Jiu și Școala Gimnazială ”Sfântul Nicolae” Târgu-Jiu, în timp ce pregătirea cadrelor didactice din învățământul preșcolar va avea loc la: Grădinița cu Program Prelungit ”Lumea copiilor” Târgu-Jiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 1 Târgu-Jiu, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 8 Târgu-Jiu, Grădinița cu Program Prelungit ”Mihai Eminescu” Târgu-Jiu, Grădinița cu Program Prelungit ”Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu și Grădinița cu Program Prelungit ”Vis de copil” Târgu-Jiu. La programul de pregătire ar urma să participe, în total, 187 de cadre didactice. Calendarul programului și repartizarea pe grupe a cadrelor didactice pot fi consultate pe site-ul CCD Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here