Program de formare pentru cadrele didactice

2860

palatu copiilorInstitutul European din România (IER), în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) organizează un program de formare profesională a cadrelor didactice în domeniul afacerilor europene, finanţat de Comisia Europeană prin Reprezentanţa Comisiei Europene în România.

Acest program de formare se adresează cadrelor didactice din toate cele trei cicluri de învăţământ: primar, gimnazial şi liceal care predau discipline şcolare în care tematica Uniunii Europene este subiect de lecţie sau parte a unor lecţii de geografie, istorie, educaţie civică, cultură civică şi orice altă disciplină şcolară din curriculum-ul opţional. În cadrul acestui program se va organiza câte o sesiune de formare de două zile în fiecare din centrele: Bucureşti, Bacău, Timişoara, pentru fiecare din cele trei cicluri de învăţământ: primar, gimnazial, liceal. Primele sesiuni vor avea loc în centrul de formare din Bucureşti, în perioada 2-8 februarie 2014.
Înscrierea pentru sesiunea de curs care se va desfăşura în Bucureşti este deschisă până la 24 ianuarie 2014. Informaţii suplimentare despre înscriere şi agendă se pot consulta la adresa http://ier.ro/stiri/selec%C5%A3ie-cadre-didactice-pentru-cursul-preg%C4%83tirea-cadrelor-didactice-pe-tematici-europene-bucu.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.