Junior Achievement (JA) România și Raiffeisen Bank România au lansat ediția 2023-2024 a programului educațional, prin care continuă să pună la dispoziția școlilor și liceelor din toată țara, resurse educaționale și modele de activități care susțin dezvoltarea atitudinilor responsabile în gestionare resurselor și formarea comportamentelor cu impact asupra calității vieții și mediului.
33.560 de elevi din clasele primare și de liceu, din 310 localități rurale și urbane participă, sub coordonarea a 1.256 de profesori, la activități de tip applied learning care îi ajută să înțeleagă conexiunea directă între gestionarea banilor și sustenabilitatea resurselor de mediu precum și modul în care alegerile pe care le fac în calitate de consumatori pot ajuta familiile, comunitățile și mediul. La setul de resurse dezvoltate anterior în cadrul parteneriatului – studii de caz, exerciții de lucru în echipă, kit-uri educaționale cu resurse adaptate învățării hibride – se adaugă, din acest an, pilotarea unor modele internaționale de educație financiară prin gamification, dar și pentru inițierea și gestionarea de proiecte pentru dezvoltare comunitară sustenabilă. Astfel, în cursul acestui an școlar, 5.000 de liceeni își vor dezvolta cunoștințe referitoare la sustenabilitatea resurselor de mediu și conexiunea cu deciziile de cheltuire a banilor, dar și abilități de gestionare a proiectelor. Lansat în 2010, parteneriatul dintre JA România și Raiffeisen Bank a oferit până acum activități, resurse și kit-uri de educație financiară gratuite pentru 269.360 de elevi și peste 7.700 de profesori, iar 42 de licee au beneficiat de finanțări pentru îmbunătățirea condițiilor de învățare și acces la educație online.
C.P.