Profesorul Morega a donat Bibliotecii Judeţene 358 de cărţi

522

Fostul deputat de Gorj, Dan Ilie Morega, a făcut ieri un adevărat gest de caritate, donând aproape 360 de cărţi, scrise de el în ultimii ani, Bibliotecii Judeţene ,,Christian Tell” din Târgu-Jiu. Volumele, de specialitate, se adresează studenţilor şi oamenilor de afaceri, având o valoare de peste 30.000 de lei. Niciun politician din Gorj, ori vreun fost parlamentar, nu a făcut o astfel de donaţie acestei instituţii.

Profesorul universitar a donat în jur de 7 titluri Bibliotecii Judeţene Târgu-Jiu, fiecare având câteva zeci de volume în spate, toate noi, unele chiar în ţiplă. Morega a considerat că astfel cărţile sale, chiar dacă sunt de specialitate, sunt accesibile publicului larg, în paginile acestora cadrul universitar scriind despre corupţie, sărăcie, management general, management comercial, microeconomie şi despre managementul IMM-urlor. ,,Sunt cărţi mai simple care îi pot ajuta pe oamenii de afaceri care sunt prorii manageri pentru afacerile pe care le conduc”, a declarat Morega, doctor abilitat în economie.
morega donatie1Olimpia Bratu, directorul Bibliotecii Judeţene ,,C. Tell” a acceptat cu bucurie donaţia făcută de fostul parlamentar cu atât mai mult cu cât anual fondul pentru achiziţia de carte a unităţii nu creşte. ,,Eu vreau să vă mulţumesc foarte mult pentru gestul dumneavoastră. Biblioteca Judeţeană vă mulţumeşte. Noi în fiecare an alocăm o sumă importantă pentru achiziţia de carte însă întodeauna suntem bucuroşi când întâlnim donatori generoşi şi dorinţele dumneavoastră vor fi respectate”, a declarat Directorul Olimpia Bratu.
La cererea lui Morega, o parte din cărţile donate vor ajunge şi la bibliotecile din mediul rural.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here