Profesorul emerit doctor inginer Chisamera, de la Universitatea Politehnica București, Cetățean de Onoare al comunei Stejari! Alte patru personalități cinstite de autoritatea locală

3828

Profesorul emerit dr.ing. Mihai Chisamera, de la Universitatea Politehnica București, este Cetățean de Onoare al comunei Stejari.
Asta, urmare a inițiativei autorității locale care a decis ca cinci personalități ale localității să ocupe un loc de cinste, bine meritat, în istoria comunei.
Alături de profesorul emerit se mai află și prof.Elena Motorga, cea care a realizat monografia localității Stejari, numită ,,comună nouă cu rădăcini străvechi”, dar și mama fostului prefect Liviu Andrei, Lucia Andrei, fost învățător în comună, cea care l-a avut elev pe Golumbeanu C. Eugenie, savant de talie mondială.
Aceeași distincție a primit-o și Puianu Constantin, profesor diplomat al Institutului Pedagogic București, cadru didactic specializat în disciplinele matematică și fizică, acum în etate de 90 de ani, dar si medicul stomatolog Jean Diaconu, totodată profesor universitar și chiar membru al Comisiei Științifice a Ministerului Sănătății, cu ani în urmă.
Primarul Păiuși Robert, le-a oferit celor cinci câte o plachetă, o icoană, câte un buchet de flori pentru cele două doamne și câte o sticlă de vin pentru cei trei domni.
Evenimentul a fost completat de un moment artistic iar, la final, primăria a organizat o masă festivă la care au participat toți cei prezenți.
Evenimentul s-a organizat în curtea bisericii monument istoric ,,Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Stejari.
,,În viitorul apropiat, lista Cetățenilor de Onoare ai comunei se va îmbogăți cu alte cinci personalități care ne fac mândri”, a declarat edilul Păiuși.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here