Profesorii vor avea nevoie de avizul universităţilor pentru a gira lucrări ştiinţifice

449

Profesorii care vor să garanteze pentru calitatea unei lucrări ştiinţifice realizate în afara mediului academic, cum ar fi în cazul „savanţilor” din detenţie, ar putea să aibă nevoie de avizul universităţii unde predau, a spus, astăzi, pentru MEDIAFAX, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor.
În urma acestui raport, se doreşte ca de acum înainte, niciun profesor universitar să nu mai poată da aviz pe vreo lucrare ştiinţifică care vine din afara universităţii, fără înştiinţarea universităţii unde predă.
„Vrem să putem forma un punct de vedere unitar asupra a ceea ce este de făcut în universităţi, pentru a preîntâmpina apariţia unor astfel de situaţii şi mă refer la componenta neplăcută a acestor situaţii, pentru că unele sunt jurstificate. Sunt oameni care au scris literatură ştiinţifică înainte, nu văd de ce ar trebui opriţi, problema este cu cei care au alte dificultăţi şi care sunt, din păcate, destul de mulţi, gradul de pertinenţă fiind foarte scăzut cu privire la implicarea bruscă în creaţia de literatură ştiinţifică”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here