Trei cadre didactice de la Colegiul Tehnic Motru s-au aflat în Germania, în perioada 10-15 octombrie 2011, pentru a participa la cea de-a patra reuniune de proiect în cadrul parteneriatului multilateral Comenius „The European Tradesman”. Reuniunea s-a desfăşurat la Technisches Bildungszentrum Mitte, în Bremen, Germania.
La reuniunea de la Technisches Bildungszentrum Mitte, Bremen, Germania au participat 15 cadre didactice din şcolile partenere din România, Belgia, Cipru, Cehia şi Grecia, precum şi cadre didactice şi elevi din şcoala gazdă. Echipa de la Colegiul Tehnic Motru a fost formată din trei cadre didactice: profesor Ramona-Maria Lungu– coordonator de proiect, profesor Ramona Nică şi profesor Ionuţ Bucălae. „Profesoara Ramona Lungu este un profesor tânăr demn de toată aprecierea la Colegiul Tehnic Motru, deoarece a reuşit să implice şcoala într-un proiect de o asemenea anvergură”, a precizat Niculina Chiţulescu, director educativ în cadrul Colegiului Tehnic Motru.
Activităţi desfăşurate în Germania
Pentru această reuniune s-au stabilit mai multe activităţi, care au fost derulate pe parcursul celor cinci zile. Potrivit participanţilor, activităţile au presupus: „vizitarea şcolii gazdă – laboratoare, participare la lecţii demonstrative în domeniul electric realizate în funcţie de temele abordate în cadrul proiectului – instrumente de măsurare, panouri fotovoltaice şi aşa mai departe, prezentarea sistemului educativ german; prezentarea produselor finale, discuţii referitoare la eventualele probleme apărute în implementarea modulelor din domeniul instalaţiilor electrice în programa şcolară a fiecărei şcoli şi ţări partenere, progresele înregistrate în curriculum, reacţiile elevilor – acceptarea cursului ca idee; vizite de documentare la Centrala electrică SWB, la Klimahaus 8°Ost în Bremerhaven şi la Universum Science Museum; vizitarea unor obiective istorice şi culturale”.
Profesorii motreni, impresionaţi de modelul educativ german
În urma vizitei la liceul german, cadrele didactice motrene spun că au fost impresionaţi de ce au văzut acolo. „Vizita la şcoala parteneră din Germania a reprezentat un maxim al experienţei profesionale: organizarea sistemului educativ german, faptul că şcoala oferă activităţi didactice susţinute în laboratoare şi săli de clasă dotate cu toate materialele necesare pentru a face trecerea firească de la teorie la practică, posibilitatea realizării de stagii remunerate de către elevii şcolii la firme de renume precum Mercedes, Siemens; schimburi de experienţă realizate de elevi în şcoli din SUA în vederea învăţării limbii engleze, responsabilizarea elevilor pentru a păstra în bune condiţii echipamentele şi mobilierul şcolii, au fost câteva exemple pentru a înţelege de ce Germania constituie „motorul” Uniunii Europene, iar şcoala germană reprezintă un model educativ”, a precizat Ramona-Maria Lungu– coordonator de proiect. Obiectivele reuniunii de la Technisches Bildungszentrum Mitte, Bremen, Germania au fost: familiarizarea cu sistemul educaţional din Germania; îmbogăţirea experienţei didactice cu noi metode de predare-învăţare; îmbogăţirea bazei materiale a şcolilor cu noi materiale didactice (materiale didactice în format electronic, dicţionar de termeni tehnici în limbile ţărilor partenere şi aşa mai departe); înţelegerea asemănărilor şi deosebirilor culturale ale ţărilor partenere; consolidarea competenţelor de comunicare în limba engleză. Proiectul „The European Tradesman” este finanţat din fonduri ale Comisiei Europene.
Minodora Sucea