Profesorii din Gorj care au făcut ore remediale, plătiți doar pentru luna martie

2759

La aproape șase luni de la debutul programului ,,Școală după școală”, cadrele didactice care au făcut ore remediale cu elevii au fost plătite doar pentru o lună. În această situație se află profesori din toată țara, nu doar din Gorj, iar drept motiv este invocat procesul greoi de verificare a raportărilor.

Săptămâna trecută, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, declara că sunt trei judeţe în care orele remediale nu s-au plătit deloc, în celelalte judeţe fiind plătite doar parţial. „Au rămas doar trei judeţe în această situaţie. Nu s-a rezolvat plata integrală a cadrelor didactice în toate celelalte judeţe, dar sunt trei care sunt în această situaţie, în care nu s-a plătit nimic. De ce? Pentru că avem un management mai puţin performant, pe de o parte. Pe de altă parte, pentru că orele remediale pentru învăţământul primar şi gimnazial se plătesc din fonduri europene.
Trebuie respectate nişte reguli europene, care impun o raportare triplă. Această raportare triplă trebuie verificată de cei care dau ‘bun de plată’. Atunci când pentru același număr de ore ai o raportare într-un fel, o raportare în alt fel şi o raportare în alt fel, ai nevoie de timp pentru a vedea care este adevărul. Pentru că ai trei variante. Ce validezi? Acest lucru este la originea unui proces foarte greu, care determină întârzieri. (…) Sunt opt oameni care verifică raportările din toată ţara. Şi pentru 246.000 de elevi trebuie raportare în fiecare situaţie. Este … greoi, este puţin spus. Am făcut tot ce am putut pentru a consolida capacitatea acestei echipe. Este clar că este insuficient. Căutăm să identificăm alte metode de lucru, respectând în acelaşi timp şi exigenţele europene cu privire la utilizarea fondurilor europene. Dar, îmi cer scuze fiecărui cadru didactic care a înregistrat întârzieri nepermise în plata drepturilor salariale”, spunea ministrul Educaţiei, la Digi24, pe 25 august.

Situația din Gorj
Potrivit inspectorului școlar Nicolae Negrea, județul nostru se numără printre cele în care s-a făcut plata orelor remediale pentru luna martie. Pe luna aprilie însă încă se mai așteaptă avizul de la Unitatea de Management al Proiectelor cu Finanțare Externă, așa că nu se știe încă când își vor primi dascălii banii pentru luna respectivă sau pentru celelalte luni în care au fost organizate ore remediale. Reamintim că activitățile remediale din cadrul programului național pilot de tip ,,Școală după școală” au debutat în luna martie, fiind destinate elevilor care nu a avut acces sau au avut acces deficitar la activităţile educaţionale desfăşurate prin intermediul tehnologiei şi al internetului, se aflau în situaţie de corigenţă la sfârşitul semestrului I al anului şcolar 2020-2021 sau aveau situaţia şcolară neîncheiată la cel puţin o disciplină, precum și celor care aveau nevoie de această activitate având în vedere rezultatele şcolare obţinute în semestrul anterior sau la evaluarea iniţială de la începutul semestrului II. Pentru aceste activități de învățare remediale, cadrele didactice trebuiau să primească suma de 100 lei/oră – tarif brut.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here