În perioada 21-25 august, profesori ai C.N.T.V., pe baza acreditării Erasmus+ a colegiului (acreditare școlară -2022-1-RO01-KA121-SCH-000061296), au participat la cursul de perfecționare ”Învățare activă și dinamică” utilizând aplicații cu inteligența artificală, curs suținut de Bart Verswijvel și Lernacon – Training, Educational Consultancy & Partnerships, profesor belgian care lucrează și a lucrat cu instituții de renume precum Acrossslimits, Council of Europe, Epale, eTwinning, EU Digi Edu Hackathon, Eummena, European Schoolnet, Europeana, Hyve Group, Imagine Education, Microsoft, National Agencies Erasmus+ of Belgium Flanders and the Netherlands, etc.
Cursul s-a desfășurat în orașul Ohrid (Ohrida), oraș în Macedonia de Nord, unul din cele doar 28 de situri care fac parte din patrimoniul mondial UNESCO, care sunt deopotrivă culturale și rezervații naturale, oraș plin de istorie și farmec, cu numeroase case pitorești și monumente, predominant turistic. Documentele spun că Ohrida a avut odată 365 de biserici, câte una pentru fiecare zi a anului și a fost denumit „Ierusalimul Balcanilor”.
În cadrul cursului, extrem de interesant și interactiv, profesorii participanți: prof. insp. Negrea Rodica, prof. dir. adj. Udriștioiu Maria-Vasilica, prof. Tomescu Cristina, prof. Mirea Silvia Gabriela, prof. Popescu Anca Manuela, prof. Spînu Maria, prof. Nodea Gabriela, prof. Nodea Gheorghe Eugen, au abordat teme precum: Învățare activă într-o clasă dinamică și îmbunătățită cu tehnologie, Provocarea jocului de luare a deciziilor, AI în sala de clasă, Chestionare și învățarea prin joc, Implicarea activă a studenților în procesul educațional. Dintre resursele gratuite utilizate în cadrul cursului, care ar putea fi folosite în pregătirea și susținerea orelor la clasă câteva sunt: Free Tehnology for teachers (freetech4teach.com) și Educațional Technology and Mobile Learning (educatorstechnology.com). Problematizarea și conștientizarea provocărilor actuale duc la concluzia că profesorul secolului 21 trebuie să aplice învățarea pe tot parcursul vieții, să analizeze permanent aptitudinile sale profesionale, să fie conectat la rețeaua profesională și, de asemenea, să fie manager educațional.
Un tur virtual 3D al Clasei Viitorului demonstrează puterea tehnologiei în crearea de medii inovatoare de învățare, educația fiind la intersecția dintre: Pedagogie, Spațiu și Tehnologie (https://fcl.eun.org/3d-virtual-tour). Pentru a transforma învățarea în învățare activă trebuie să oferim elevilor spațiu și instrumente. O aplicație extrem de interesantă, Mentimeter , permite crearea unui scenariu creativ și interesant ce crește semnificativ gradul de implicare al elevilor în timp ce profesorul evaluează cunoștințele și inițiază discuții. Un mod modern de a preda unde elevii de orice vârstă pot prelua controlul asupra experienței lor de învățare, crește interesul acestora deoarece tehnologia răspunde nevoilor lor iar experiența de învățare este mai colaborativă pentru toată lumea. O temă de maxim interes și de actualitate a fost ”AI în sala de clasă”, temă prin intermediul căreia s-au utilizat aplicații de generare de conținut (text, imagine, sunet, film) folosind inteligența artificială.
În concluzie, integrarea AI și a tehnologiilor în activitatea didactică și integrarea conceptului de ”joc” vor putea crește implicarea, dinamica, interesul și creativitatea elevilor contribuind la succesul școlar al acestora. Extrapolând elementele jocului în contexte diferite, non-joc: provocări, recompense, puncte, scoruri, niveluri, echipe, competiție, progres etc., se vor combina: Motivarea, Implicarea tuturor, Teoria distracției, generând impact pozitiv asupra activității didactice pe termen lung (https://www.didactic.ro/materiale/acreditare-scolara ).
Proiecte Erasmus, C.N.T.V.
Prof. de Informatică, Gabriela Nodea
Sunt extrem de impresionat de activitatea profesorilor C.N.T.V., care au facut un extraordinar efort de a dezvolta competentele lor profesionale in vederea integrarii tehnologiilor si a inteligentei artificiale in activitatea lor didactica. Felicitarile mele pentru curajul si developamantul profesional!
Mie sila de CNTV se practica meditatiile din claa intai rezultatele nu sunt ale profesorilor ci pe banii parintilor.Toate posturile au fost cumparate nu au fost prin concurs.
La câte greșeli gramaticale ai George, chiar ai nevoie de meditații.
Se vede că îți este silă, inclusiv de educație, de limba română. Rămâi acolo unde ești, la CNTV nu e locul tău.