Profesor din Stoina anchetat după ce i-a pus pe elevi să se lovească „în glumă”

310

Un dascăl care anul viitor ar urma să se pensioneze s-a ales la final de carieră cu o anchetă după ce a apărut pe internet într-o filmare în care îndemna doi elevi dintr-o clasă de a VII-a să se lovească reciproc.

Filmarea a fost făcută la şcoala de la Stoina, iar protagonistul principal este Constantin Constantinescu, un dascăl care are 43 de ani de activitate şi fără nicio problemă până acum. Săptămâna trecută i-a găsit însă pe doi elevi ce se băteau în momentul în care el a venit la oră şi pentru că le este şi diriginte le-a ţinut o lecţie de muştruluială celor doi, după care i-a întrebat de ce se lovesc. Ulterior, fiind convins că face o glumă bună, dascălul cu părul alb i-a îndemnat pe cei doi elevi să îşi dea reciproc câte o palmă, asta pentru a-şi consuma energia şi a le pieri pofta de a se mai bate, totul întâmplându-se în faţa clasei, într-una din bănci un elev filmând incidentul.
„Culmea este că am aflat cine este cel care m-a filmat şi am rămas surprins să constat că este un elev bun din clasă. Nu ştiu ce i-a venit, dar a mai pus şi imaginile pe internet. Eu am considerat că nu fac ceva rău. Le-am spus celor doi că dacă vor să se bată măcar să o facă în parte şi să îşi dea fiecare câte o palmă, ca să le piară cheful de bătaie altădată. Nu am crezut că fac ceva rău. În opinia mea a fost o glumă, poate una nefericită, dar menită să fie ca o lecţie. Elevii au gustat gluma, chiar şi cei doi, părinţii lor nu au reclamat nimic şi, de altfel, dacă nu apărea acea filmare nu ar fi fost cred nicio problemă”, a declarat dascălul de la şcoala din Stoina.
„Gluma” lui nu a fost gustată prea mult însă şi de şefii de la Inspectoratul Şcolar şi nici de poliţişti, care au deschis câte o anchetă pentru a vedea ce s-a întâmplat. Dascălul are acum dosar penal pentru abuz în serviciu, iar din partea şefilor de la Inspectoratul Şcolar riscă sancţiuni administrative, respectiv de la o mustrare scrisă până la o sancţiune pecuniară pe o perioadă de câteva luni. „Nu mă consider cu nimic vinovat. Sunt în pragul pensionării, nu am avut nicio abatere nici până acum şi consider că nici acum nu am făcut ceva grav”, spune Constantinescu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here