Produsele biocide din spitale vor fi testate în laboratoare acreditate

628

Toate produsele biocide de tip TP1, folosite în spitale pentru dezinfecția tegumentelor și din categoria TP2 pentru dezinfecția suprafețelor, vor fi testate în laboratoare acreditate, după cum susțin reprezentanții Ministerului Sănătății. La Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu se folosesc doar produse avizate de Ministerul Sănătății, fapt confirmat de conducerea unității.

Ministerul Sănătății a dispus noi teste pentru produsele biocide din spitale. Aceste analize vor fi realizate în laboratoare acreditate. “De la data intrării în vigoare a modificărilor la Ordinul 10/2010 al ministrului Sănătății, în termen de 120 de zile, toate produsele biocide cu indicație de utilizare în unități sanitare din categoriile TP1 (dezinfecția tegumentelor) și TP2 (dezinfecția suprafețelor) vor fi testate în laboratoare acreditate”, susțin, într-un comunicat, oficialii MS.
Potrivit aceleiași surse, deținătorii de avize prezenți pe piața românească, producători și distribuitori, vor fi obligați să efectueze teste de eficacitate pentru fiecare activitate a produsului menționată în dosarul de avizare. “Orice produs pentru care nu va fi prezentat rezultatul testelor realizate de un laborator acreditat în termenul de 120 de zile va pierde avizul de punere pe piață. Termenul de 120 de zile a fost agreat de Ministerul Sănătății în urma propunerii specialiștilor din cadrul Institutului Național de Sănătate Publică”, relevă sursa citată.
Ministerul Sănătății menționează că perioada de transparență decizională a modificărilor la Ordinul de ministru nr. 10/2010 se încheie pe 23 iunie. În această perioadă, proiectul de ordin poate suferi modificări.
De asemenea, MS are în vedere impunerea unor reguli cât mai stricte pentru produsele biocide asigurând însă și disponibilitatea produselor în spitalele din România. “În paralel cu testarea menționată a tuturor produselor biocide în laboratoare acreditate, în cadrul Programului Național de Sănătate, la 1 iunie 2016 s-a demarat o primă acțiune națională de verificare a documentelor (etichetă, aviz, fișă de securitate, monitorizare de control etc) tuturor produselor biocide TP1 și TP2. La aceasta se adaugă și o testare prin sondaj a produselor biocide destinate dezinfecției suprafețelor (TP2). În cadrul acestei acțiuni vor fi testate 42 de produse în laboratoarele INSP Iași, DSP Ialomița și INSP București. Din totalul produselor biocide pentru dezinfecția suprafețelor (TP2) avizate pe piața românească, eșantionul ales reprezintă circa o treime”, se arată în comunicat.
MS precizează că produsele biocide vor fi testate la INSP Iași (fungicid și micobactericid), INSP București (bactericid) și DSP Ialomița (bactericid). Testele vor fi parte integrantă a procesului de acreditare a celor trei laboratoare.

Produse conforme, la SJU Târgu-Jiu
Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu a luat toate măsurile necesare astfel încât să fie eliminate eventualele probleme legate de biocide. “Produse Hexi Pharma nu mai utilizăm din momentul în care au apărut problemele pe care le știe toată lumea. Avem pe stoc alte produse pentru dezinfecția suprafețelor și mâinilor și vreau să menționez că folosim doar produse avizate de Ministerul Sănătății”, a confirmat Tiberiu Tătaru, managerul SJU Târgu-Jiu.
Testarea celor 42 de produse biocide în laboratoarele din România este primul pas al unui plan de control pe termen lung, susține MS în comunicatul citat.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here