Produse și echipamente sportive, donate elevilor Școlii ,,Voievod Litovoi” din partea Decathlon Târgu-Jiu

2200

Școala Gimnazială ,,Voievod Litovoi” din Târgu-Jiu a primit o sponsorizare de 9.000 de lei ce constă în produse și echipamente sportive. Premierea a fost făcută, în dimineața zilei de ieri, de către reprezentanții de la Târgu-Jiu ai retailerului Decathlon, în cadrul parteneriatului ,,Sportul dă zile vieţii şi viaţă zilelor”.

Sportul joacă un rol extrem de important în viața fiecărui copil, iar practicarea lui face ca junorul să se dezvolte sănătos, puternic și are un impact pozitiv asupra abilităților sale mentale! Sub deviza parteneriatului „Sportul dă zile vieţii şi viaţă zilelor” desfășurat între cele două instituții, respectiv Școala Gimnazială ,,Voievod Litovoi” Târgu-Jiu și Decathlon, sponsorul principal, compania vine în ajutorul unității de învățământ menționate cu produse și echipamente sportive cu valoare totală de 9.000 de lei.
Acestea sunt deosebit de necesare desfășurării activităților de educație fizică în cele mai bune condiții, ce vor fi puse la dispozitia a peste 500 de elevi ai Școlii Gimnaziale ,,Voievod Litovoi”.
,,Ne propunem să îndrumăm către sport și copiii cu CES, copiii instituționalizați care provin din medii familiale defavorizate sau din familii monoparentale. Se știe dintotdeauna că sportul înseamnă sănătate, sportul este cheia spre o viață cât mai lungă și lipsită de probleme de sănătate. Mulțumim echipei Decathlon Târgu-Jiu pentru implicare, cooperare și susținere în activitățile desfășurate în cadrul proiectului”, a transmis conducerea Școlii Gimnaziale ,,Voievod Litovoi”, prin directorul Cristian Florescu și director adjunct Ramona Popescu.
,,Prin această acţiune, dorim să aducem în atenţia populaţiei rolul educaţiei fizice şi sportului în societatea românească modernă, ca factor de sănătate, educaţie şi integrare socială”, a declarat Alin Cărăgui, director Decathlon Târgu-Jiu.
,,Dacă doreşti să ai un copil inteligent, dotat, trebuie să-i dezvolţi forţa pe care inteligenţa i-o va cultiva, să-l faci sănătos şi robust pentru a-l face înţelept, de aceea practicarea sportului este latura importantă ce influențează creșterea și dezvoltarea personalității copilului”, a precizat și profesorul de educație fizică Dan Nițu.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here