Producătorii locali de termopane pun lacătul pe fabrici

510
PlastothermProducătorii de profile şi ferestre tip termopan, care activează pe o piaţă estimată în acest an la 500 mil. euro, încep să îşi închidă încet afacerile, după ce proiectele din construcţii, care sperau că vor fi reluate, sunt în continuare suspendate. Aproximativ 10% din producătorii de ferestre şi-au închis definitiv afacerile, în primul semestru, din lipsă de lichidităţi.

Jucătorii din industrie se aşteaptă ca procentul să crească la 25-30% la începutul anului viitor.

„În prima parte a anului, aproximativ 10% din producătorii de ferestre şi-au suspendat activităţile temporar sau au ales să închidă definitiv afacerea din cauza sistării proiectelor din construcţii şi a lipsei de lichidităţi. Ne aşteptam ca acest procent să urce până la 25-35% la începutul anului viitor”, a declarat Aurel Vlaicu, directorul general al Gealan România, producătorul care deţine cea mai mare cotă din piaţa locală.
Profilele albe şi-au scăzut ponderea în afaceri
În ciuda scăderilor înregistrate de piaţa termopanelor, oficialul Gealan spera la o menţinere a afacerilor de anul trecut, respectiv de circa 71 mil. euro.
Potrivit lui Aurel Vlaicu, anul acesta s-a constatat o schimbare în preferinţele consumatorilor, fapt ce s-a observat şi în modificarea vânzărilor pe categorii de produse.
„Dacă anul trecut, 70% din totalul vânzărilor au reprezentat profilele din PVC alb, în 2009 consumatorii nu se feresc să aleagă şi alte tipuri de produse, cum ar fi cele colorate – decor lemn, acrylcolor şi texturi diferite pentru faţadă şi interior. Aşadar, în 2009 vânzările de profile albe şi colorate au înregistrat o pondere de 50% fiecare din totalul afacerilor”, a explicat directorul general al Gealan.
Principalii concurenţi locali ai Gealan sunt Rehau, Veka sau grupul Profine.
Piaţa de tâmplărie termoizolantă a avut, în anul 2008, valoarea de aproximativ 850 milioane de euro, cu 17% mai mică decât în anul precedent, când s-a ridicat la un miliard de euro.
C.R.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here