Procurorul care îl ancheta pe Ponta la Ploiești a demisionat

318

Procurorul din cadrul DNA Ploiești, care s-a ocupat inclusiv de dosarul ce îl viza pe fostul premier Victor Ponta, a demisionat din Direcția Națională Anticorupție după ce în spațiul public au apărut mai multe înregistrări cu el în care discută cu soția unuia dintre inculpații anchetați pentru fapte de corupție și căreia îi dezvăluie date din dosarele penale. Afaceristul cu pricina, anchetat de Mircea Negulescu, este Vlad Constantin, înregistrarea făcută cu procurorul fiind difuzată la România Tv, postul lui Sebastian Ghiță, cel care, până acum, a reușit să îl aducă la tăcere inclusiv pe fostul adjunct al SRI, Florian Coldea. În înregistrări, procurorul apare, printre altele, discutând despre cum i-a cerut afaceristului să formuleze un autodenunț în baza căruia să fie deschis un alt dosar penal, autodenunțurile fiind o practică a DNA în ultimii ani pentru anchetarea mai multor politicieni.
“Am zis «Uite care e chestia. Vrei să fii liber până în Crăciun? Fă un denunţ pe mine, pe ceva, că am făcut ceva, că te-am ajutat în vreun fel, mă înţelegeţi? Şi zic, tu eşti liber dacă tu faci asta» pentru că ăştia aşa vor să îi determine, e clară treaba. I-am explicat de Manole ăsta. Că am stat şi am analizat. Manole are să vă dea o grămadă de bani. Păi şi atunci ca să nu vă dea banii, nu e mai bine dacă stă Vlad în puşcărie?» (…) Ţinta nu e el. E un instrument pe care ăştia vor să îl folosească. (…) Singura problemă e că eu am plecat la DNA şi nu poţi să iei dosare care nu sunt de competenţa DNA-ului după tine. Şi le-am lăsat şi i-am explicat. Zic «Vlad tu vezi în mine un duşman în condiţiile în care după ce eu am plecat pe dosarele alea două dacă procurorii erau de bună credinţă, îşi făceau treaba în continuare». Nu îi chemau pe ăia să îi pună să dea declaraţii că i-am audiat eu şi am făcut presiuni asupra lor şi pe urmă s-au dus ambele dosare la Parchetul Înaltei Curţi unde eu am fost cercetat pentru purtare abuzivă”, se arată într-una din înregistrările făcute publice.
Într-un alt pasaj al înregistrării procurorul rostește vorbe care l-ar viza pe procurorul general al României și care categoric nu îi sunt favorabile acestuia. “Eu nu am culoare politică. O zdreanţă ordinară. Aia şi cu procurorul general, o altă zdreanţă ordinară. Ăla nu e ultraj”, se arată în înregistrare. DNA a comunicat în cursul zilei că procurorul Negulescu a decis să își dea demisia, el fiind cel care anul trecut a deschis ancheta ce îi vizează pe Sebastian Ghiță și Victor Ponta și care privește modul în care aceștia au reușit să îl aducă în România într-o vizită pe fostul premier britanic Tony Blair.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here