Procurorii o cercetează pentru ucidere din culpă pe doctorița Natalia Guță, singurul candidat pentru șefia Secției Medicală II!

4464

Managerul Vienescu: Nu avem motiv de a nu organiza acest concurs!

Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgu-Jiu organizează concurs, peste o săptămână, pentru ocuparea postului de șef al Secției Medicină Internă II, iar singurul candidat este medicul Natalia Guță, cea căreia fostul manager, Gigel Capotă, i-a făcut cadou funcția, interimar, oricând și-a dorit aceasta. Faptul că Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Gorj a comunicat că dosarul penal în care au fost efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, în care a fost vizată Natalia Guță, a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, nu-l împiedică pe actualul manager, Dumitru Vienescu, să ducă până la capăt planul lui Capotă, acela de a-i oferi, definitiv, postul de șef secție doctoriței și spune că Guță îndeplinește condițiile de concurs, nefiind condamnată penal. Trebuie spus că, în luna ianuarie a acestui an, un bărbat de numai 36 de ani, a decedat de la o răceală, după ce medicul Natalia Guță a refuzat ca acesta să fie transferat la Terapie Intensivă mai bine de 20 de ore de la internare. Deși, la acea vreme Capotă promitea anchetă, Guță nu a fost deferită nici Comisiei de Etică și nici Colegiului Medicilor, condus de Ana Băleanu, cea care a intrat și ea de gardă în ziua în care bărbatul muribund zăcea pe secția Medicală II. Capotă a evitat, în acest fel, ca Guță să fie sancționată și să nu mai poată participa la concursul pentru ocuparea funcției de șef secție.

Poliția confirmă cercetarea penală
Pe 19 noiembrie a.c., SJU Târgu-Jiu organizează concurs pentru ocuparea postului de șef al Secției Medicină Internă II. Singurul candidat, medicul Natalia Guță, este cercetat penal de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, după ce un tânăr a murit, la începutul acestui an, în spital și existau suspiciuni că procedurile medicale nu au fost respectate.,,Polițiștii din cadrul IPJ Gorj au efectuat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, dosarul fiind înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propuneri legale”, au comunicat reprezentanții IPJ, pentru Gorjeanul. Managerul interimar al unității medicale, Dumitru Vienescu, a declarat că nu există motive pentru anularea concursului. ,,Am luat dosarul doctorului Guță, am verificat și regulamentul de organizare al concursurilor unde spune că trebuie depusă o declarație pe propria răspundere din care să rezulte că nu a fost condamnată penal pentru fapte care o face incompatibilă cu funcția pentru ocuparea căreia dorește să concureze. La dosar e declarația depusă, semnată de doamna doctor, iar în momentul de față nu am nici o informare din partea unei instituții că doamna doctor ar fi condamnată penal. Din punctul meu de vedere, am vorbit și cu juriștii, nu avem motiv de a nu organiza acest concurs sau de a nu participa doamna doctor la concurs”, a afirmat Vienescu.

În luna ianuarie…
… a acestui an, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din satul Văcarea, comuna Dănești, ajuns la spital într-o zi de sâmbătă, în jurul orelor 17.00, pe picioarele lui, dar în stare destul de gravă, și a fost internat în Secția Medicală II de către medicul de gardă Natalia Guță. Cu toate că funcțiile vitale ale bărbatului erau grav afectate, după cum susțineau unele surse medicale pentru presa locală, doctorul Natalia Guță a refuzat transferul acestuia în Secția ATI unde pacientul putea fi supravegheat și monitorizat tot timpul, preferând menținerea lui pe secția Medicală unde se poate spune că supravegherea bolnavilor în stare critică este deficitară. A doua zi starea de sănătate a bărbatului s-a înrăutățit și mai mult, însă acesta a fost menținut în continuare pe secție. Medic de gardă era, în acea zi de duminică, Ana Băleanu, președintele Colegiului Medicilor Gorj, medic geriatru și gerontolog. În jurul orelor 14.00, s-a decis, în final, transferul bolnavului la Terapie Intensivă, însă, conform surselor citate de media, acesta a ajuns cu o saturație a oxigenului de 43%, la acest parametru starea sa era incompatibilă cu viața. La numai câteva ore după ce a ajuns în ATI, bărbatul a decedat. Inițial, managerul de la acea vreme, Gigel Capotă, a spus că vor fi făcute verificări, însă totul s-a dat uitării, scopul fiind acela de a o proteja pe medicul Natalia Guță și de a-i oferi, în final, funcția de șef secție pe care i-o făcuse deja cadou, interimar, până la organizarea concursului.

Planul de protecție
Dar până la organizarea concursului, Natalia Guță a avut timp de un scurt concediu de maternitate, iar la revenirea la serviciu Capotă a numit-o, din nou, la urgență, șef secție și a demarat procedurile de preparare a concursului. Medicul Guță nu a fost deferită Consiliului Etic al SJU care să stabilească dacă a avut vreo culpă, în cazul decesului tânărului de 36 de ani. Capotă a evitat, în acest mod, o eventuală sancționare a acesteia care i-ar fi limitat, timp de 2 ani, posibilitatea de a participa la concursurile sau la examenele pentru ocuparea funcţiei de şef de secţie. Situația era identică și în cazul unei cercetări a Colegiului Medicilor, așa că și acesta a fost evitat, deși spălătoria ,,Nufărul” ar fi funcționat și în cazul medicului Guță, ca și în alte multe cazuri, cu atât mai mult cu cât, chiar Ana Băleanu, președintele forului, fusese medic de gardă în cazul bărbatului decedat.

Un concurs cu final așteptat
Pe 20 octombrie a.c., consilierii județeni au aprobat componența comisiei de concurs în vederea ocupării funcției vacante de șef de secție la Secția Medicină Internă II din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, iar medicul Guță chiar nu poate avea emoții. Din comisie fac parte Maddy Andreea Huzu, directorul medical al SJU, în calitate de președinte, Laura Elena Cioplea, medic primar, specialitatea medicină internă, Cecilia Stoichițoiu, medic primar, specialitatea medicină internă ambele în cadrul SJU Târgu-Jiu, medicul pensionar Laurențiu Cosmulescu, desemnat de Colegiul Medicilor Gorj, Ramona Cristina Hortopan, reprezentant al Consiliului Judeţean Gorj, iar ca secretar al comisiei a fost desemnată Ioana Luciana Băleanu, medic specialist – șef de secție la Secția Recuperare, medicină fizică și balneologie, nora doctoriței Ana Băleanu, șefa Colegiului Medicilor.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here