Procurorii DNA s-au întors la Bâlteni

270

Procurorii DNA din Bucureşti continuă ancheta în satele din Gorj. Marţi seara alţi 50 de localnici din comuna Bâlteni au primit citaţii, în calitate de martori, pentru a se prezenta în faţa anchetatorilor în data de 23 august. Oamenii sunt chemaţi la Poliţia din localitate pentru a le explica procurorilor anticorupţie dacă au votat la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

La Bâlteni, marţi seara, poliţiştii din comună au fost cei care au împărţit citaţiile din poartă-n poartă. “Eu nu am fost la vot şi m-am trezit cu citaţie. O să merg şi le voi explica că nu am fost la vot. Pe citaţie scrie că sunt martor şi că mă cheamă DNA pentru ziua de 23 august. Nu înţeleg ce să le spun dacă eu nu am fost la vot”, a explicat Dumitru Dobroiu. Au existat şi situaţii în care toţi membrii familiei au primit citaţii. Vor merge împreună la audieri, chiar dacă sunt chemaţi la ore diferite. În total, aproape 50 de citaţii au fost împărţite în satele Moi, Vlăduleni şi Cocoreni din comuna Bâlteni. “Nu-mi dau seama ce anchetează domnii procurori, dar sunt convins că dacă această comună rămânea tot a PDL-ului, nu mai erau aici. Nu au făcut nicio verificare în comunele conduse de PDL. Voi discuta cu conducerea USL Gorj şi le voi asigura din nou oamenilor asistenţă juridică”, a declarat Gheorghe Păsărin, primarul comunei Bâlteni. Oamenii sunt speriaţi şi nu înţeleg de ce nu încetează această anchetă. La Bâlteni, peste o sută de săteni au fost audiaţi de procurorii DNA, săptămâna trecută. Înainte de a fi citaţi, sătenii s-au trezit cu procurorii la poartă. Când şi-a făcut apariţia presa în comună, procurorii s-au urcat în maşină şi au vrut să fugă. Oamenii s-au pus în faţa maşinii şi le-au cerut explicaţii.
Gabriela Mladin
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here