Deși mai sunt câteva săptămâni până când magistrații vor intra în vacanța de vară, procesul în care primarul de la Slivilești, Sorin Bucurescu, și omul de afaceri Mihai Rămescu, sunt judecați la Târgu-Jiu a intrat în vacanță. Următorul termen a fost fixat spre mijlocul lunii septembrie, până atunci Complexul Energetic Oltenia având de formulat o serie de răspunsuri către instanță. Avocații inculpaților au cerut deja către CEO un răspuns cu privire la o serie de promisiuni pe care fosta Societate Națională a Lignitului Oltenia trebuia să le îndeplinească pentru a putea primi aprobare pentru a exploata cărbune în zona Slivilești. Complexul Energetic Oltenia, moștenitorul CEO, a răspuns printr-o adresă că “DA”, și-a realizat obligațiile asumate, Bucurescu cerând instanței să fie prezentate și dovezi în acest sens, el susținând că răspunsul e o minciună.
“E vorba de Planul de Amenajare a Teritoriului Inter Comunal, în baza căruia noi trebuia să elaborăm Planul Urbanistic General și să instituim restricții pentru a se mai construi în zonă. Când le-am aprobat PATIC-ul celor de la SNLO le-am pus condiții, să repare un drum, să facă rețea de apă, canalizare, probleme ale oamenilor să fie rezolvate, în caz contrar planul nu e aprobat. Ei vin acum și spun că au realizat acele obiective, dar nu prezintă acte. Să arate procesele verbale pentru că știe toată lumea că nu e apă în sate, nu e canalizare, drumului 673 nu e făcut nici acum. Au trimis în schimb adresă la instanță că ei s-au achitat de sarcini. O să le fac plângere penală, o să vadă ei, pentru că nu poți trimite asemenea minciuni cu ștampilă și semnătură”, a spus Bucurescu, revoltat, la finalul ședinței de judecată.
La termenul de ieri a fost audiat ca martor și fostul director al EMC Motru, Vasile Crețan, condamnat cu suspendare într-un alt dosar tocmai pentru că SNLO nu a făcut cum trebuie drumul județean 673 despre care vorbește Bucurescu. Crețan a explicat cum stau lucrurile în privința necesității pe care o avea cariera Roșiuța pentru a achiziționa proprietatea pe care familia Rămescu o avea în satul Știucani. Fără acel teren activitatea era blocată, martorul menționând inclusiv că a văzut construcția pentru care SNLO a plătit circa 668.000 de lei despăgubiri și despre care procurorii susțin în rechizitoriu că respectiva clădire nu ar fi existat. Conform fostului director, mineritul ar fi pierdut lunar circa o jumătate de milion de lei, dacă nu făcea achiziția de la familia Rămescu, procurorii susținând însă că banii au fost dați pentru o clădire care nu exista și care ar fi fost ridicată repede doar pentru a fi oferite despăgubiri din partea SNLO.