Procesul consilierului de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost amânat astăzi, pentru 29 ianuarie, întrucât Veronel Rădulescu, avocatul care o reprezintă pe inculpata Elena Calotă nu a putut să ajungă la Tribunalul Gorj. Acesta a reprezentat-o pe Elena Udrea, în această dimineață, la Înalta Curte de Casație și Justiție a României, unde a fost analizată contestația formulată de aceasta, în dosarul în care inculpat este şi jurnalistul Dan Andronic. Situația l-a nemulțumit pe magistratul de caz de la Tribunalul Gorj, care a fost nevoit să-i anunțe pe cei doi martori de la Slatina că vor fi audiați la următoarea înfățișare. Darius Vâlcov a lipsit și la termenul de astăzi, fiind reprezentat de avocata sa, Lucia Furtună. Toți ceilalți trei inculpați au fost prezenți.