Procesul lui Ciobotărică, aproape de final

891

Foștii șefi ai Complexului Energetic Oltenia judecați în dosarul instrumentat de Direcția Națională Anticorupție au toate șansele să afle până la intrarea în vacanță a judecătorilor verdictul pe care aceștia îl vor da în acest caz. Fostul director general Laurențiu Ciobotărică, împreună cu Dorina Jianu și Daniel Antonie, au participat, ieri, la audierea ultimului martor din dosar, procesul ajungând acum în faza dezbaterilor finale. La următorul termen, stabilit la sfârșitul lunii, avocații celor trei inculpați vor putea face pledoaria finală în favoarea clienților lor, în timp ce procurorul de caz din partea DNA, cel mai probabil, va cere condamnarea acestora, după care instanța va putea da un verdict.
Martorul audiat a fost Dan Gheorghe, membru în Consiliul de Supraveghere al CEO, el fiind ultimul care a avut de răspuns la întrebări în fața instanței. Acesta a precizat că în Consiliul de Supraveghere au fost discuții despre decizia Directoratului CEO de a-i oferi plăți compensatorii fostului director Aurel Medințu, plăți considerate ilegale de către DNA. Martorul a menționat că în ședința CS-ului nu a fost luată nicio decizie pe acest subiect în lipsa unei opinii juridice, iar subiectul nici nu a mai fost discutat cu altă ocazie. Alți foști membri din Consiliul de Supraveghere au declarat anterior, sub jurământ, că ei au votat pentru încetarea contractului de mandat pe care îl avea Medințu ca șef al Diviziei Energetice, niciunul neputând să precizeze dacă a fost vorba și de aprobarea unor plăți compensatorii.
Cu un an în urmă dosarul celor trei directori era trimis instanței pentru a fi judecat, procurorii DNA finalizând atunci ancheta. În rechizitoriu ei susțin că Medințu a primit ilegal plăți compensatorii de circa 130.000 de lei. “Inculpatul Ciobotărică Laurențiu, în înțelegere cu inculpata Jianu Dorina, nu a făcut altceva decât să amestece/să suprapună în mod intenționat diverse prevederi legale și situații de fapt pentru a crea confuzie și a da o aparență de legalitate acțiunilor lor ilicite. Anterior, această activitate infracțională a fost precedată de nenumărate demersuri inițiate de inculpatul Ciobotărică Laurențiu care, încă de la numirea sa în funcție, a încercat să se debaraseze de persoana compensată financiar în condițiile de mai sus, astfel încât să aibă posibilitatea numirii unei alte persoane agreate în aceeași funcție”, precizau procurorii la finalul anchetei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.