Magistrații Curții de Apel Craiova au stabilit pentru data de 19 aprilie pronunțarea unui verdict în dosarul în care mai mulți foști șefi din zona minieră Motru, în frunte cu ex-sindicalistul Cristea Fluerătoru, sunt judecați pentru modul în care a fost modernizat drumul ce face legătura între Slivilești și cel de-al doilea municipiu al județului, drumul respectiv fiind și în prezent plin de gropi. Inculpații în acest dosar sunt, pe lângă Fluerătoru, Nicolae Giuran, Florentin Pătru, Vasile Crețan și Sandu Benga, cel din urmă decedând însă pe parcursul procesului. La judecata pe fond, magistrații gorjeni i-au condamnat pe cei în cauză la diverse pedepse, în final fiind dispusă pentru fiecare suspendarea executării și înlocuirea pedepsei decise de instanță cu un termen de încercare de 4 ani.
Cel mai grav pentru fiecare dintre inculpați este însă faptul că toți trebuie să despăgubească Complexul Energetic Oltenia cu banii pe care fosta Societate Națională a Lignitului Oltenia i-a investit în modernizarea drumului respectiv. Suma ajunge la aproape 1 milion de lei și a contribuit și ea la decizia luată de inculpați de a contesta verdictul stabilit în aprilie 2015 de magistrații Judecătoriei Târgu Jiu. Ei au contestat verdictul respectiv în speranța că vor obține pedepse mai mici, în timp ce judecătorii solicită pedepse mai aspre pentru fiecare dintre ei, în mai puțin de două săptămâni judecătorii din Bănie fiind cei care vor lua o decizie finală în acest caz.
Gelu Ionescu