Probleme pentru un fost antrenor al Pandurilor: Nu îmi vine să cred că nu se mai găseşte un loc şi pentru mine

636

Ajuns la 57 de ani, fostul antrenor al Pandurilor, Petre Grigoraș, a stat un an în afara fenomenului fotbalistic. 2021 l-a pus la grea încercare pe tehnicianul născut la Bacău. A suferit o ruptură la ambele tendoane, și-a pierdut fratele din cauza coronavirusului și nu a mai antrenat deloc. ,,Am zile destul de atipice pentru mine. Nemaifiind angrenat în toată nebunia cu fotbalul, dar având încă microbul în sânge, mi-e foarte greu. Am norocul că în ultima perioadă mi-am deschis o activitate de sport cu fiul meu, Alex, aici la Constanţa. Antrenăm copii cu vârste între 6-12 ani. Suntem încă la început, competițiile au început deja şi noi nu am apucat să ne înscriem, fiind recentă toată treaba asta. Momentan adunăm copii. Anul viitor va fi probabil mai intens şi mai interesant”, a dezvăluit Grigoraș la telekomsport. Cu toate acestea, antrenorul privește cu optimism spre viitor. ,,Îmi e greu departe. Pe bară. Îmi e greu şi nu îmi vine să cred că nu se mai găseşte un loc şi pentru mine în fotbal. În Liga 1, în Liga 2. Nu mai e loc pentru Petre Grigoraş. Îmi place prea mult să antrenez. Nu m-am gândit o secundă că Grigoraş nu va mai antrena. O să o fac. Sunt dornic, pregătit, am nevoie doar de o singură şansă. Atât. Pentru mine nu există să fac altceva. Eu antrenez. Şi nu cred că mi-am spus ultimul cuvânt în România. Sunt bine acum. Mă refer fizic. Ca să fiu glumeţ, măcar nu mai am ce să-mi rup anul viitor, deci poate că o să fie mai bine în 2022. Sunt recuperat, a durat mult de tot până să îmi revin, dar am reuşit. Adică mă antrenez, alerg. A fost foarte dureros, nu pot să descriu în cuvinte cât”. Grigoraș a trăit cele mai frumoase experiențe, din postura de principal, la Galați și la Târgu-Jiu. A refuzat o propunere foarte bănoasă pentru că era mulțumit în România. ,,Da. Am avut o oferta foarte bună din Arabia Saudită. Dar eram în perioada aia bună a Oţelului Galaţi. Banii erau… Cum să zic? Frumoşi de tot. Dar am avut două reţineri. Prima, o zic sincer, era legată de căldură. M-au luat la întrebări, foarte serioşi, dacă mă simt ok cu ea, că e multă umiditate, că e foarte, foarte cald. Şi m-am speriat puţin, mi-am zis că lasă, stau bine aici în România. A doua e legată de momentul de atunci. Eram pe val. Eram cel mai tare din oraș, ca să zic aşa. Apoi a urmat Pandurii, unde m-am simţit extraordinar, aveam jucători unul şi unul, eram o echipă excelentă. Maxim, Chiricheş, Nistor. Mi-era greu de tot să mă rup. Asta e. Câteodată trece trenul şi nu îl mai prinzi. Dar nu trăiesc cu regretul. Asta nu e de regretat. Am luat o decizie şi mi-o asum. Dar te mai gândești câteodată, inevitabil’. Universitatea Craiova are cel mai frumos joc din campionat, în opinia fostului antrenor de la Pandurii. ,,Ca joc îmi place Craiova lui Reghe. Jocul are consistență la echipă, e solid. Botoşani e altă echipă care pentru mine a fost o surpriză plăcută. Fără cine ştie ce investiţii, cu jucători aduşi cine ştie de pe unde şi cu câţi bani, joacă foarte frumos. Mai e şi Farul Constanţa, care de când cu Hagi are din nou identitatea pe care şi-o merită. Jocul ăla combinativ… e o plăcere să-i privesc acum”, a mai declarat antrenorul.
Farul Constanța, FC Onești, Oțelul Galați, Politehnica Iași, Pandurii Târgu Jiu, CFR Cluj, ASA Târgu Mureș, ACS Poli Timișoara și Foresta Suceava au fost echipele antrenate de Petre Grigoraș.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here