Pro Memoria – MARCEL PROUST ŞI BIBEŞTII (VII)

194

5. Prietenia lui Mihail Sebastian cu prinţul Anton Bibescu
Împrietenirea lui Sebastian cu familia princiară Antoine (fiul prinţului Alexandru şi nepotul domnitorului Gheorghe Bibescu) şi Elisabeth Bibesco, de prin 1936-37, se va consolida în următorii ani, cu o preţuire deosebită şi o afecţiune aparte.

În 1939, în „Revista Fundaţiilor Regale”, Sebastian publica «Corespondenţa lui M. Proust», angajându-se să lectureze un impresionant material epistolar (peste 1200 de scrisori). Rezultă un comentariu foarte aplicat, cu observaţii de profunzime la întreaga operă, dezvăluind nu numai un analist în plan psihologic, dar şi un hermeneut al creaţiei proustiene în ansamblu, accesată din acest unghi. Constatând că „nu există nici o scrisoare de dragoste în toată corespondenţa lui Proust”, comentatorul insista pe relaţia scriitorului cu personaje din varii domenii, cu prieteni apropiaţi sau chiar cu mama sa de care, în camera lui căptuşită cu plută şi învăluită în fumigaţii, din cauza frecventelor crize astmatice, devenise dependent. Publicarea acestui studiu, care se dovedea la curent cu preocupările unor monografişti străini, smulge admiraţia şi preţuirea prinţului Anton Bibescu. Să precizăm că în nr. 11/ 1935 al „Revistei Fundaţiilor Regale”, Camil Petrescu publicase articolul programatic «Noua structură şi opera lui Marcel Proust», în care lansa concepţia sa despre romanul modern, atât de înrudită cu metoda proustiană de creaţie epică, bazată pe principiul memoriei involuntare. Reflexe ale proustianismului , asimilat rapid în epocă, vom întâlni şi la Anton Holban, Gib Mihăescu, Mircea Eliade ş.a. Pe când, bunăoară, un George Călinescu rămâne la balzacianismul tipologiilor, mediului, detaliului, îmbogăţit totuşi cu elemente specifice viziunii specifice…
Prinţul avea şi el pasiunea scrisului, solicitându-i în dese rânduri amicului său transpunerea în româneşte a unor piese (fusese jucat cu succes la Paris, Londra, New York, iar la Bucureşti, în comediile sale de salon, jucaseră nume de primă mărime ale teatrului românesc precum Elvira Godeanu, Ion Manolescu, Storin ş.a.). Văzându-l „arzând de dorinţa de a i se reprezenta o piesă de Sică Alexandrescu”, Sebastian se va ocupa cu o deferentă amiciţie de textele încredinţate (Jurnal, 7 dec. 1937, p. 131). Consoarta lui Antoine Bibescu, englezoaica Elisabeth, fiica lordului , prim-ministrul al Marii Britanii în perioada – pe care prinţul o cunoscuse la Londra în timpul mandatului său diplomatic – nu se sfia să afişeze în societate „dragostea ei de evrei”, ceea ce sebastian va reţine în Jurnalul său: „J´aime les Juifs. Je les aime passionément. Ce n´est pas parce qu´ils sont malheureux. Non. Je les aime parce qu´ils éloignent l´horizon.”
Capabil de largi gesturi princiare, prinţul Bibescu îi trimite scriitorului automobilul la Bucureşti, să vină la Strehaia [Corcova], dar scriitorul, fiind concentrat la Mogoşoaia în cadrul Regimentului 21 amână vizita. O va căuta pe Martha Bibescu, în costum de soldat, la Palatul din Mogoşoaia, dar i se spune că nu este acolo! (Jurnal, 18 mai 1939, p. 202). Prinţul îi obţine de la comandantul regimentului „o permisie de 60 de ore pentru a veni la Strehaia” pentru, cum scria el în telegramă, „motiv important”. Astfel că, pe 27 mai, Sebastian face prima lui vizită la moşia Bibescu din Corcova, consemnând în Jurnalul său, sub data de „luni, 29 mai 1939: Mă întorc de la Corcova, unde am stat de sâmbătă seara până luni dimineaţă, în intimitatea menajului Bibescu”. Scriitorul îl găseşte pe prinţ „interesant din punct de vedere Proust şi din punct de vedere «culise literare şi teatrale parisiene», iar despre Elisabeth spune că „este, fără îndoială, cineva” (Ib., p. 206).
La 30 noiembrie 1941, prinţul îl invită din nou la dejun, la „Athenéé Palace”, unde îşi asugura obişnuita cazare, la venirea sa în Bucureşti. Vizita este calificată de jurnalist drept „pitorească”, precizând că „am stat îndelung de vorbă”.
În iulie 1942, în urma unor întrevederi amicale, Sebastian îi scrie lui Anton Bibescu, întrebându-l dacă poate veni „pentru câtva timp la Corcova”. La 23 iulie 1942, Anton Bibescu, foarte bucuros de hotărârea prietenului bucureştean, îi răspunde că-l aşteaptă cu bucurie şi nerăbdare: „Vous étes attendu avec joie et impatience”. Între 25 august şi 4 septembrie 1942, Sebastian îşi petrece „zece zile de viaţă liberă la Corcova, revenind în Bucureşti ăe 6 septembrie 1942. Se întoarce în atmosfera de încordare a Bucureştiului „refăcut, odihnit, calm, ars de soare, cu aerul meu de vacanţă” (Jurnal, 6 septembrie 1942): „Întors ieri dimineaţă de la Corcova, refăcut, odihnit, calm, ars de soare, cu aerul meu de vacanţă – de care pe vremuri eram atât de mândru. Zece zile de vacanţă liberă, în plin soare, în plină libertate, pot face încă din mine un om nou.”
La 26 septembrie, Anton Bibescu vine la Bucureşti, se cazează ca de obicei la Athenée Palace. Reluând întrevederile, Sebastian îl însoţeşte la teatru („nu la unul, ci la două”), unde văd piese de Caragiale (Conu Leonida…) şi Amiel. Îmbrăcat extravagant, într-un costum de plajă («de doc alb») şi purtând papuci în picioare, Anton Bibescu şocase opinia publică bucureşteană.
O reflecţie asupra teatrului românesc, care, când depăşeşte mahalaua, se dovedeşte fals, este de reţinut: „De îndată ce trece dincolo de mahala, teatrul românesc e pierdut. Şi poate nu numai teatrul. Totul.” (p. 471).
Zenovie Cârlugea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here