PRM Gorj: “Tot ce ne-a lovit, mai mult ne-a întărit!”

557

Liderii de la Gorj ai Partidului România Mare îi pregătesc intens candidatura lui Corneliu Vadim Tudor la alegerile prezidenţiale de la sfârşitul acestui an. Sâmbătă au fost convocaţi, la sediul judeţean al PRM, o parte din aleşii locali şi preşedinţii a zece filiale locale.

Aşa cum a relatat preşedintele PRM Gorj, Gheorghe Bucălăete, până la centralizarea semnăturilor de susţinere pentru Vadim, vor fi convocaţi toţi preşedinţii şi aleşii locali, iar în funcţie şi de propunerile celor din teritoriu se va finaliza strategia de campanile electorală a PRM Gorj. “Avem întâlniri periodice, după un grafic pe care l-am stabilit împreună cu colegii mei. După discuţiile purtate, avem convingerea că tot ce ne-a lovit mai mult ne-a întărit. Dacă vom ajunge la concluzia că într-o comună, oraş sau municipiu activitatea partidului nu se desfăşoară corespunzător, sigur se vor face modificări. Deja avem aproximativ jumătatea din numărul de semnături de susţinere a candidaturii preşedintelui Vadim, stabilit pentru judeţul Gorj, iar până la finalizarea acestei acţiuni sunt sigur că vom primi semnătura a celor peste zece mii de susţinători din judeţul nostru”, a precizat preşedintele PRM Gorj, Gheorghe Bucălăete.

PRM Gorj, important în majorităţi
În ultima perioadă, pe eşicherul politic gorjean se tot vehiculează faptul că urmează schimbarea majorităţilor formate în consiliile locale şi chiar a unor viceprimari. În mai multe localităţi din judeţ, voturile consilierilor PRM pot fi decisive, iar cei din conducerea judeţeană a acestui partid spun că nu au purtat nicio discuţie cu alte formaţiuni politice pe acest subiect. “Nu s-a discutat absolut nimic, cu conducerea altor partide, referitor la formarea altor majorităţi sau schimbarea unor viceprimari. Dacă se va face acest lucru, iar iniţiatorii ne conving că este în favoarea locuitorilor comunei sau oraşului unde se intenţionează să se facă modificarea, sigur că vom fi de acord. Luăm în calcul şi varianta obţinerii de către PRM a unor noi posturi de viceprimar, pentru a pune în practică programele cu care am venit în faţa gorjenilor. Vom vedea la momentul potrivit. Acum suntem implicaţi mai mult în pregătirea alegerilor pentru preşedinţia României”, a menţionat Gheorghe Bucălăete.
A.Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here