Prințul Charles vine, mâine, în România

662

Prinţul Charles al Marii Britanii face o nouă vizită în România și va fi primit, miercuri, la Palatul Elisabeta, de către Custodele Coroanei Române, Margareta, şi Principele Radu.

Anunțul a fost făcut marți de Biroul de presă al Casei Majestăţii Sale Custodelui Coroanei, scrie HotNews.ro. Prinţul de Wales a vizitat Palatul Elisabeta și în anii 2011, 2016, 2017 şi 2018. Moştenitorul coroanei britanice este prezent, din 1998 încoace, aproape în fiecare an în ţara noastră, iar în Marea Britanie Familia Regală a României participă anual la vizite publice sau oficiale.

Prinţul Charles deţine două proprietăţi în România: una în Valea Zălanului (judeţul Covasna), care este deschisă turiştilor, şi o alta în satul Viscri (judeţul Braşov). Casa de la Viscri este şi sediul Fundaţiei Prinţul de Wales, unde este deschis un Centru de Pregătire de care benecifiază ucenici, meşteri artizani, studenţi şi arhitecţi din întreaga ţară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here