Prinşi la pescuit în perioada de prohibiţie

131

Zeci de gorjeni au fost sancţionaţi contravenţional în perioada 8 aprilie – 6 iunie, după ce au fost prinşi de jandarmi pescuind în perioada de prohibiţie. Valoarea totală a amenzilor aplicate în perioada menţionată se ridică la suma de peste 28.000 lei.

În perioada 08 aprilie – 06 iunie, inclusiv, au fost instituite măsuri de prohibiţie pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti, crustacee, moluşte şi a altor vieţuitoare acvatice în habitatele piscicole naturale. În această perioadă, jandarmii gorjeni, în colaborare cu inspectori piscicoli din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, precum şi reprezentanţi din cadrul Asociaţiei Judeţene de Vânători şi Pescari Sportivi Gorj şi A.P.S. Mob-Pesc Rovinari, au demarat acţiuni de impunere a respectării normelor legale privind pescuitul şi acvacultura, în zona de competenţă. Ca urmare a acţiunilor desfăşurate, jandarmii au depistat şi sancţionat contravenţional zeci de gorjeni care pescuiau în perioada de prohibiţie. „În perioada de prohibiţie au fost aplicate un număr de 142 sancţiuni contravenţionale, constând în 69 de amenzi şi 73 de avertismente, în valoare totală de peste 28.000 lei. De asemenea, tot în această perioadă au fost constatate un număr de 21 fapte de natură penală, fiind depistaţi un număr de 11 autori care pescuiau ilegal. În urma constatării acestor fapte de natură penală, au fost ridicate în vederea confiscării un număr de 13 plase de pescuit tip monofilament (setci, cârstaşe), 4 undiţe prevăzute cu plasă monofilament tip ,,paraşută” şi 4 bărci de pescuit”, a declarat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj. Potrivit acestuia, şi în perioada următoare, la nivelul judeţului Gorj vor fi demarate acţiuni pe linia verificării respectării dispoziţiilor legale privind pescuitul şi acvacultura.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here