Prinşi la pescuit cu unelte interzise de lege

439

Doi gorjeni din Bumbeşti-Jiu sunt cercetaţi de oamenii legii după ce au fost prinşi pescuind cu unelte ilegale. Cei doi au fost depistaţi de o patrulă de jandarmi în zona Castrului Roman, pe numele lor fiind întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale.

Marţi seara, în timpul unei acţiuni de prevenire şi combatere a braconajului piscicol şi a pescuitului ilegal, jandarmii gorjeni au depistat doi bărbaţi din oraşul Bumbeşti-Jiu, care pescuiau cu unelte interzise de lege. „Marţi, 4 septembrie, în jurul orelor 19:00, o patrulă de jandarmi din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil a depistat pe râul Jiu, în dreptul localului Castrul Roman din localitatea Bumbeşti-Jiu, pe numiţii: C.N., de 51 ani şi D.C., de 53 ani, ambii domiciliaţi în oraşul Bumbeşti-Jiu, care pescuiau fiecare cu câte o undiţă pe care aveau montată o plasă monofilament. Uneltele de pescuit au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, identificate şi măsurate de către inspectorul piscicol din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură”, a anunţat Alin Ivan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Gorj. Potrivit acestuia, pe numele celor doi bărbaţi au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „pescuitul resurselor acvatice vii cu unelte de pescuit având ochiul de plasă sub dimensiunile minime legale” şi „utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament”, fapte prevăzute şi pedepsite de prevederile din O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here