Prinşi la furat de cărbune în Gara Plopşoru

319

Doi gorjeni din comuna Plopşoru şi un doljean din comuna Băileşti au intrat în vizorul oamenilor legii după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce sustrăgeau cărbune din vagoanele unui tren staţionat în Gara CFR Plopşoru. Cei doi gorjeni sunt acum cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de pătrundere fără drept în zona de siguranţă a infrastructurii feroviare şi sustragere de bunuri din vagoanele de marfă; cel de-al treilea bărbat este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

Doi dintre cei trei gorjeni au fost depistaţi de un echipaj de jandarmi în după-amiaza zilei de 7 august. Cei doi descărcaseră cărbunele din vagoane şi îl depozitaseră pe jos, urmând să-l încarce într-un atelaj pentru a-l putea transporta. „Pe timpul executării unei acţiuni de prevenire şi combatere a furturilor de cărbune de pe raza localităţii Plopşoru, un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil a depistat în triajul Gării C.F.R. Plopşoru pe numiţii C.G. şi C.C., ambii din localitatea Plopşoru, fără antecedente penale, care au sustras cărbune (lignit) bulgări din vagoane, l-au depozitat pe sol în apropiere, urmând ca ulterior să îl transporte cu ajutorul unui atelaj cu tracţiune animală. În baza art. 214 Cod de procedură penală, susnumiţilor le-au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pătrundere fără drept în zona de siguranţă a infrastructurii feroviare şi sustragere de bunuri din vagoanele de marfă”, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Gorj. Două ore mai târziu, în timp ce acţionau pe raza localităţii, lucrători din cadrul Poliţiei Plopşoru şi un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului 1 Jandarmi Mobil au depistat în triajul Gării C.F.R Plopşoru, um bărbat din comuna Băileşti, judeţul Dolj, care sustrăsese cărbune (lignit) bulgări din vagoane şi îl încărcase într-un atelaj cu tracţiune animală, urmând să-l valorifice. Pe numele doljeanului au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here