Prinşi la furat de cale ferată

373

Trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 29 şi 45 de ani au fost surprinşi miercuri în timp ce încercau să părăsească perimetrul Carierei Jilţ cu o bucată de şină de cale ferată sustrasă din incinta carierei. Pe numele celor trei gorjeni au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni.

Cei trei bărbaţi au fost depistaţi de un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului Motru, pe timpul executării unei acţiuni de prevenire şi combatere a furturilor de subansamble metalice pe raza localităţii Mătăsari. “Miercuri după-amiază, în jurul orelor 16:00, un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului Motru, condus de un ofiţer, a depistat în incinta Carierei Jilţ pe numiţii: P.C.D., de 36 ani, domiciliat în comuna Văgiuleşti, C.D., de 29 ani, domiciliat în comuna Mătăsari şi pe G.V., de 45 ani, domiciliat în comuna Mătăsari, care au sustras o bucată de şină de cale ferată din incinta carierei miniere. După sustragerea şinei, în momentul părăsirii perimetrului carierei au fost surprinşi de către echipajul de jandarmi, care a anunţat reprezentantul carierei miniere iar în urma verificării efectuate a rezultat faptul că şina de cale ferată a fost sustrasă de la linia unui excavator, de la banda de front a carierei. Urmează ca prejudiciul să fie calculat şi să fie comunicat ulterior”, a anunţat Alin Ivan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Gorj. Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit de asemenea că, anterior pătrunderii în cariera minieră, cei trei bărbaţi s-au întâlnit la locuinţa unuia dintre ei unde “au plănuit sustragerea şinei de cale ferată din incinta carierei, stabilind că pentru acest lucru să facă rost de un atelaj tractat de un cal şi alte materiale, pentru încărcarea şinei în atelaj şi transportul acesteia la un centru de colectare a fierului vechi, în vederea comercializării”, a precizat Alin Ivan. Jandarmii au întocmit celor trei gorjeni actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni, fapte prevăzute şi sancţionate de prevederile Codului Penal.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here